DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

SURPRIZA Pinalti şi Boc lipsesc de la Delegaţia Permanentă a PDL. Au ales PMP?

pdl
Este prezent în schimb primarul Aradului, Gheorghe Falcă, acesta ajungând la scurt timp după începerea şedinţei. 'Aştept de la această întâlnire să ne aprobăm strategia în vederea campaniei electorale care urmează pentru europarlamentare', a declarat, înainte de intrarea în sală, preşedintele PDL, Vasile Blaga. Întrebat de absenţa lui Emil Boc, Blaga a răspuns: 'Nu ar fi prima dată'. Printre participanţi sunt prezenţi Monica Macovei, Roberta Anastase, Ioan Oltean, Andreea Paul, Raluca Turcan, Anca Boagiu. În cazul în care cei doi vor alege să devină membri ai PMP îşi vor pierde mandatele. La fel şi consilierii judeţeni sau locali care i-ar urma potrivit Legii. Cel mai probabil dacă vor trece de partea noului partid prezidenţial se vor declara simpatizanţi fără să îşi dea demisia din PDL aşteptând să fie daţi afară şi în acest fel nu îşi vor pierde mandatele de primari. În cazul consilierilor judeţeni sau locali dacă vor fi excluşi îşi vor pierde şi mandatele.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.