Trei pacienţi au murit, luni seară, după o defecţiune la instalaţia de oxigen a unităţii mobile de terapie intensivă de la Spitalul Victor Babeş din Bucureşti. Autorităţile îşi aruncă deja, oficial şi neoficial, responsabilitatea între ele.
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, condus de Raed Arafat, a transmis deja că nu se ocupă singur de unitatea mobilă de terapie intensivă, ci împreună cu Spitalul "Victor Babeş".
"Instalarea și operaționalizarea Unității se realizează sub coordonarea DSU și a spitalului iar reglarea continuă a parametrilor de lucru, a instalației de oxigen care deservește UTIM-ul, monitorizarea acesteia și operarea unității este realizată de echipa tehnică a spitalului", se arată în comunicatul DSU.
Pe de altă parte, surse din cadrul administraţiei locale şi din conducerea spitalului afirmă că întreţinerea unităţii mobile era în competenţa DSU. Potrivit surselor menţionate, instalarea a fost făcută de DSU şi contractul cu firma care făcea intreţinerea a fost făcut tot de DSU. Este vorba despre firma al cărei reprezentant a refuzat să intre în unitatea mobilă.
"Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului a refuzat intrarea în unitate, deși i-a fost oferit de către personalul medical, echipament complet de protecție împotriva COVID-19. Acesta, în final a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR", se mai arată în comunicatul DSU.
Comentează