Premium
Digi24:
Peste 9.000 de firme româneşti au în spate off-shore-uri din paradisuri fiscale. Unele dintre ele au adăpostit „investitori” care au distrus fabrici şi afaceri româneşti şi au pus frână europenizării statului din ultimii 26 de ani.
O afacere paguboasă pentru stat, în care apar firme paravan cu sedii in paradisuri fiscale, este şi asa-numitul „Dosar Microsoft”. Primul contract, pentru informatizarea administrației publice centrale, este semnat în septembrie 2003. Guvernul României încheie un acord-cadru cu Microsoft pentru cumpărarea, cu preţ avantajos, redus cu 50 la sută, a 50.000 de licenţe. De acestea ar fi beneficiat 29 instituţii, printre care ministerele de Interne, al Justiţiei, al Sănătăţii, Finanţelor, Institutul Naţional de Statistică sau Parchetul General.
O lună mai târziu, Fujitsu Siemens Computers, în calitate de pretins unic distribuitor al licenţelor Microsoft în România, şi firma Microsoft România însăşi fac o ofertă concretă Guvernului. Cele două companii avansează o propunere comună: vor să vândă statului român, contra a 41.909.325 milioane de dolari, cele 50.000 de licenţe. Oferta, valabilă până la 15 martie 2004, este semnată de Claudiu Florică - director al Fujitsu Siemens Computers România, şi de Silviu Hotăran - Director General al Microsoft România.
Secretarul general al Guvernului, Eugen Bejinariu, şi Microsoft Ireland Operation Limited, prin Fujitsu Siemens Computers Austria, reprezentată de Marcus Dekan şi Heins Mazinger, semnează înțelegerea. Contractul prevede că orice suplimentare de licenţe se va face tot fără licitație, prin acte adiționale. Aşa că până în 2009, momentul expirării contractului, se încheie patru astfel de documente.
În 2014, procurorii anticorupţie încep verificarea primului act adițional, semnat în octombrie 2004. Anchetatorii susţin că întreaga afacere stă sub semnul corupţiei și a fost pusă la cale de Claudiu Florică, directorul Fujitsu Siemens Computers România. Procurorii spun că el a pus bazele unei rețele care urmărea cumpărarea oamenilor politici în vederea încheierii contractului pentru licenţe Microsoft, fără a beneficia în mod real de reducerea de 50 la sută promisă în înţelegerea inţială. Fiecare dintre membrii reţelei avea atribuții clare - unii corupeau oamenii politici, altii înfiinţau off-shore-uri prin care se spălau banii.
Procurorii spun că Fujitsu Siemens Computers a încheiat un contract fictiv de consultanţă cu off-shore-ul Profinet, înregistrat în Liechtenstein, deţinut de Stan Dragoş Şerban, Thomas Heinstchel şi Dinu Pescariu. Scopul firmei era facilitarea transferului banilor de la intermediari la oamenii politici...
Procurorii spun că în conturile offshore-ului ar fi ajuns aproape 20 de milioane de dolari. Banii ar fi fost împărţiţi între Running Total Group Ltd. (circa 7.500.000 USD ) şi Nero Invest (450.000 USD) - firme controlate de Nicolae Dumitru, zis Niro, Menedil Associated SA (circa 1.250.000 USD) - firmă controlată de Khalil Abi Chahine, Zonko Overseas Ltd. (circa 5.000.000 USD) - firmă controlată de Dragoş Stan, Atlantis AG (900.000 USD) - firmă controlată de Nicolae Culacov, Adrian Ujeniuc (440.000 USD) şi Dinu Pescariu (3.200.000 USD).
Controversatul om de afaceri Said Baaklini a avut şi el legături economice cu nenumărate off-shore-uri din paradisuri fiscale. Numele lui este legat şi de falimentarea singurului Institut Naţional al Lemnului şi de intrarea în insolvenţă a UCM Reşiţa.
RFI:
Ancheta dusă de Le Monde în colaborare cu Consorţiul internaţional al jurnaliştilor de investigaţie, a permis scoaterea la iveală a unui sistem complex de disimulare a banilor organizat de oameni foarte apropiaţi de familia Le Pen şi în particular de Marine Le Pen, actuala lideră a Frontului naţional. In prima linie este omul de afaceri Frédéric Chatillon, déjà inculpat în trecut pentru finanţare ilegală de campanii electorale, şi un obscur expert contabil.
Chatillon a pus pe picioare « un sistem offshore sofisticat între Hongkong, Singapore, insulele Virgine şi Panama. Graţie acestor structuri, acestor societăţi-ecran şi a unor facturi false, s-au putut scoate bani din Franţa » scrie Le Monde. Un cotidian care ne descrie apoi cine este inventatorul acestei inginerii financiare, Frédéric Chatillon. Fost lider al grupului de extremă dreaptă GUD de la Facultatea de drept Assas din Paris, Chatillon a cunoscut-o acolo pe Marine Le Pen la începutul anilor ’90. Prietenia legată atunci se va dovedi solidă şi de lungă durată întrucât firma lui Chatillon, Riwal, a fost mai întâi principalul prestatar pentru comunicare al Frontului naţional la campaniile electorale iar din 2012 a devenit prestatar exclusiv al mişcării de extremă dreaptă.
In cursul anilor, societatea Riwal va scoate din Franţa, pe căi opace şi complexe şi pe bază de facturi false, peste 300 de mii de euro. Responsabilul societăţii de comunicare devine personaj-cheie al ecnomiei Frontului naţional. Inculpat demult déjà sub acuzaţia de finanţare ocultă a campaniilor frontiste din 2012 – prezidenţială şi legislativă – Frédéric Chatillon explică acum ziarului Le Monde că « investiţiile realizate acum 4 ani în Asia se explicau prin perspective de rentabilitate mai atrăgătoare. Explicaţii care nu i-au convins pe judecători având în vedere complexitatea drumurilor financiare folosite. Ancheta nu a determinat însă pentru moment că banii sustraşi ar fi revenit apoi în casieria Frontului naţional », mai precizează Le Monde.
Ziarul Financiar:
Banii nu pot circula fără bănci, iar nume mari, precum HSBC din Marea Britanie, Société Générale din Franţa şi Raiffeisen din Austria sunt implicate alături de sute de politicieni, celebrităţi şi oameni de afaceri din întreaga lume în scandalul provocat de scurgerea masivă de informaţii de la avocaţii panamezi.
Politicienii vin şi pleacă, sunt judecaţi sau nu pentru reuşitele lor, pentru fapte imorale sau ilegale în funcţie de tăria societăţii din care vin. Însă băncile rămân, iar tuturor le place să urască băncile.
Informaţiile scurse de la Mossack Fonseca au potenţialul de a crea mari dureri de cap industriei financiare globale, scrie Bloomberg.
Lumea a aflat, din diverse scandaluri şi anchete, că aceleaşi bănci care au adus economia globală în pragul colapsului au recurs la diverse practici fără scrupule: manipularea ratelor de referinţă, a preţurilor materiilor prime, minţirea clienţilor şi spălarea banilor cartelurilor mexicane de droguri, notează The Guardian. Mulţumită scurgerilor de informaţii Lux Leaks despre facilităţile privind taxele oferite companiilor de băncile şi de statul luxemburghez şi de la HSBC despre cum această bancă şi-a ajutat clienţii, unii dintre ei români, să-şi ascundă banii în Elveţia, lumea a învăţat mult, mult mai multe despre eforturile pe care le face elita pentru a nu plăti taxe.
O inspecţie rapidă a documentelor publice ale unora dintre cele mai mari bănci din lume arată cu uşurinţă cât de integrate în sistemul bancar global sunt paradisurile fiscale.
Un exemplu este HSBC. Subsidiarele din Monaco şi Elveţia au cerut firmei Mossack Fonseca să înfiinţeze peste 2.300 de companii offshore pentru clienţii lor în 40 de ani, potrivit Consorţiului internaţional pentru Jurnalism de investigaţie. Cel mai recent raport anual al HSBC arată că banca are mai mult de o sută de entităţi diferite active în ţări considerate de OCDE ca fiind paradisuri fiscale offshore. Chiar şi directorul executiv al HSBC Stuart Gulliver a folosit o companie din Panama, înfiinţată de Mossack Fonseca, pentru a ascunde că el este proprietarul unui cont personal deschis de HSBC în Elveţia, potrivit The Wall Street Journal. Gulliver le-a explicat parlamentarilor britanici că a vrut să ascundă mărimea bonusurilor sale de curiozitatea colegilor şi că nu el a ales această structură.
