Cele două mari partide au trecut la mare reformă internă. Întâi PNL și apoi la o diferență de doar câteva zile și PSD-ul au instituit prin vot niște coduri de integritate draconice. Aleșii care până acum au scăpat de DNA, DIICOT, Parchetul General și ANI vor da piept cu Codul de Integritate.
Cronologic... liberalii le-au luat fața social-democraților, dar aceștia din urmă și-au luat revanșa plusând în câteva puncte cheie. Sunt destui cei care spun că e un fel de conspirație pentru eliminarea tuturor celor care într-un fel sau altul țin de trecut. Iată cele două Coduri:
PNL:
1. Lustraţie.
a. Să nu fi fost membru sau colaborator al fostei Securităţi şi să nu fi fost dovedit ofiţer acoperit.
b. Să nu fi deţinut funcţii retribuite în aparatul de conducere al Partidului Comunist Român, la orice nivel.
2. Traseism.
Să nu-şi fi schimbat apartenenţa politică astfel încât să fie candidat pentru al treilea partid politic, altfel decât prin fuziuni.
3. Nepotism.
Să nu fi angajat în funcţii în cadrul instituţiilor publice pe care le-a condus soţia, soţul, rude sau afini de gradul 1.
4. Contractele şi relaţia cu statul.
Să nu fie implicate în afaceri sau contracte cu instituţia pentru care candidează sau în instituţii din subordinea acesteia.
5. Fals în declaraţii.
Să nu aibă nereguli sau falsuri constatate prin decizii definitive în declaraţia de avere sau de interese.
6. Incompatibilitate şi conflict de interese.
Să nu se afle sub efectul unei decizii definitive de incompatibilitate sau conflict de interese.
7. Atitudini discriminatorii.
Să nu fi avut declaraţii sau atitudini rasiste, şovine, xenofobe sau discriminatorii.
8. Datorii la buget.
Să nu înregistreze datorii la bugetul local (persoană fizică)
9. Plagiat.
Să nu fi fost dovedit prin decizie judecătorească definitivă că a obţinut diplome sau alte titluri prin plagiat.
10. Probleme penale.
a. Să nu fi fost condamnat definitiv pentru o infracţiune de corupţie sau pentru infracţiuni comise cu violenţă.
b. Să nu fi fost condamnat definitiv pentru alte infracţiuni cu intenţie.
c. Să nu fi început împotriva sa urmărirea penală pentru fapte de corupţie sau infracţiuni comise cu violenţă.
d. Să nu fi fost trimis în judecată pentru alte infracţiuni comise cu intenţie.
e. Să nu se afle într-o măsură preventivă - arest, arest la domiciliu sau control judiciar pentru orice infracţiune cu intenţie.
_____
PSD:
CRITERII DE CONDUITĂ ȘI INTEGRITATE PENTRU CANDIDAȚII PSD
Persoanele care se află într-una din situațiile de mai jos, nu vor beneficia de susținerea politică a PSD, pentru ocuparea, în condițiile legii, a unor funcții politice sau administrative alese sau numite dacă:
- s-a început împotriva sa urmărirea penală;
- a fost trimis în judecată;
- s-a pronunțat împotriva sa o hotărâre judecătorească de condamnare pentru fapte de corupție, evaziune fiscală sau fapte comise cu violență;
- se află în stare de arest preventiv, arest la domiciliu, control judiciar pentru orice tip de infracțiune.
- au deținut funcții în organele de conducere la nivel central și județean, ale P.C.R., U.T.C. sau U.A.S.C.R.
- au manifestat un comportament injurios, agresiv sau neadecvat față de cetățeni;
- au avut atitudini și declarații extremiste sau discriminatorii, de gen, religie sau naționalitate;
- au fost membri sau colaboratori ai fostei Securități, ca poliție politică sau au fost dovediți ofițeri acoperiți;
- înregistrează datorii, ca persoană fizică, la bugetul local, al comunității în care candidează
- are relații comerciale cu instituția pentru care candidează sau cu instituțiile din subordinea acesteia;
- au obținut lucrări, diplome sau alte titluri științifice prin plagiat sau furt intelectual dovedit prin hotărâre judecătorească;
- se află sub incidența unei hotărâri judecătorești definitive privind incompatibilități sau conflict de interese;
- au completat în fals sau cu omisiuni declarațiile de avere sau de interese, în cazul în care aceste nereguli au fost constatate printr-o decizie definitivă a instanței.
SANCȚIUNI
În cazul în care, pentru fapte de corupție, evaziune fiscală sau fapte comise cu violență, un membru de partid se află într-una din următoarele situații:
1. începerea urmăririi penale;
2. dispunerea arestării preventive;
3. trimiterea în judecată;
4. condamnarea în primă instanță;
5. pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitivă, Comisia Județeană de Etică, Integritate și Arbitraj sau după caz Comisia Națională de Etică, Integritate și Arbitraj, la sesizare sau din oficiu, cercetează speța și face propuneri către Biroul Permanent Județean sau Biroul Permanent Național, după caz.
Biroul Permanent Județean sau, după caz Biroul Permanent Național la propunerea întemeiată a Comisiei Județene, respectiv a Comisiei Naționale de Etică, Integritate sau Arbitraj, poate dispune următoarele sancțiuni:
Retragerea sprijinului politic;
Suspendarea din funcția politică;
Suspendarea din calitatea de membru de partid;
Excluderea din partid
Comentează