Plângerile anterioare ale părinţilor copilului violat de Lajos Kristof au fost clasate

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 22-07-2024

Actualizat: 22-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Plângerile anterioare ale părinţilor copilului de 14 ani care a fost violat de Lajos Kristof (39 de ani), cunoscut ca 'antrenorul de genii', au fost clasate, deoarece nu au fost identificate probe din care să rezulte dincolo de orice dubiu existenţa vreunei infracţiuni, precizează Poliţia Capitalei, citată de Agerpres.

"În urma petiţiilor formulate de către părinţii minorului cu privire atât la dispariţia acestuia, cât şi la interacţiunea pe care o avea cu bărbatul în vârstă de 39 de ani, cercetările au fost preluate de către Serviciul Omoruri - Biroul Agresiuni Sexuale, fiind constituit un grup de lucru în acest sens. Astfel, în urma investigaţiilor specifice efectuate în cauză, în perioada sesizată, a reieşit faptul că, pe tot parcursul cercetărilor, minorul a fost instituţionalizat într-un centru, aparţinând DGASPC - Sector 6", arată sursa citată.

Deoarece nu au existat dovezi în legătură cu comiterea unei infracţiuni, a fost dispusă soluţia de clasare, prin unitatea de parchet competentă în cauză.

"Ulterior, în urma ultimei plângeri, înregistrată după ce minorul s-a reîntors în familie, au rezultat fapte privind săvârşirea infracţiunii de viol, faptă probată de poliţişti din cadrul Secţiei 26 Poliţie, în urma căreia bărbatul în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior faţă de acesta fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile", mai precizează Poliţia Capitalei.

Lajos Kristof a fost prins în flagrant delict în timp ce agresa sexual un băiat de 14 ani și a fost arestat preventiv duminică. Acesta a declarat în fața anchetatorilor că ar fi întreținut relații sexuale cu minorul fără să fie conștient și că se afla într-o stare de somnambulism.

Cine este 'antrenorul de genii'

content-image

Lajos Kristof - orfan crescut în centrele Protecției Copilului - este din Reghin, Mureș, iar presa a relatat despre numeroasele premii internaționale pentru inovație în educație pe care acesta le-a primit, conform Adevărul.

Acesta spunea că sistemul pe care îl aplică este unic, reprezentativ pentru sistemele reformatoare care au curajul să includă copii cu dublă excepționalitate, copii cu inteligență peste medie, copii proveniți din familii cu istoric de violență în familie, copii cu nevoi speciale în educație (dizabilități de învățare, ADHD, ADD, Autism).

Kristof este fondatorul programului national Mentor în Romania și al asociației Kristophăr pentru copii talentati.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri