Planul de buget multianual al UE - Ursula von der Leyen răspunde criticilor

Autor: George Traicu

Publicat: 10-11-2025 09:27

Actualizat: 10-11-2025 09:28

Article thumbnail

Sursă foto: x

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a adăugat opţiuni de modificare la propunerea sa pentru următorul buget pe termen lung al Uniunii Europene, după ce Parlamentul European a ameninţat că îl va bloca, conform unei scrisori consultate de dpa, notează Agerpres.

Von der Leyen a informat în scris preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, şi actuala preşedinţie daneză a Consiliului UE cu privire la posibilele modificări la propunerea sa.

Printre opţiuni se numără acordarea unei puteri mai mari regiunilor, oferirea unor posibile garanţii pentru sectorul agricol şi consolidarea rolului Parlamentului European în alocarea banilor din bugetul UE.

Dacă statele membre ale UE sunt de acord, o parte din fondurile bugetare ale UE ar putea fi rezervată special pentru dezvoltarea regiunilor rurale, pe lângă cheltuielile alocate în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC).

Conform scrisorii, completările sunt destinate să sprijine procesul de adoptare a cadrului financiar al UE pentru perioada 2028-2034. Bugetul pe termen lung ar permite cheltuieli de aproximativ 2.000 de miliarde de euro - cu aproximativ 700 de miliarde de euro mai mult decât în perioada bugetară actuală de şapte ani.

Această mişcare vine după ce liderii principalelor grupuri politice din Parlamentul European i-au comunicat Ursulei von der Leyen, într-o scrisoare comună, că resping parţial propunerea iniţială a Comisiei.

În scrisoarea trimisă la sfârşitul lunii octombrie, europarlamentarii de rang înalt îşi exprimă regretul că propunerea Comisiei prezentată în iulie nu a ţinut cont de poziţia Parlamentului privind păstrarea rolului politicii regionale şi de influenţa Parlamentului în deciziile de cheltuieli.

Scrisoarea a fost semnată de liderii conservatorilor, social-democraţilor, liberalilor, ecologiştilor şi de alţi eurodeputaţi de rang înalt care lucrează la dosar.

Semnatarii critică faptul că, în loc să împartă banii în mai multe fonduri separate, fiecare ţară a UE ar veni cu planuri individuale de cheltuieli în următoarea perioadă bugetară.

Acest lucru ar putea duce la o alocare netransparentă a unor sume mari de bani, ceea ce ar cauza dezechilibre, se arată în scrisoare.

Bugetul UE, supranumit cadrul financiar multianual, prezintă priorităţile politice ale blocului comunitar pentru următorii ani şi suma de bani alocată diferitelor domenii.

Bugetul este adoptat în cadrul unei proceduri legislative speciale: statele membre ale UE trebuie să îl aprobe în unanimitate, iar Parlamentul European trebuie să îşi dea acordul. Dacă Parlamentul nu atinge majoritatea necesară, propunerea este respinsă.

Pentru a preveni un astfel de scenariu, Ursula von der Leyen a invitat reprezentanţi de rang înalt, inclusiv Metsola şi prim-ministrul danez Mette Frederiksen - a cărei ţară în prezent preşedinţia Consiliului UE - la o reuniune la nivel înalt luni.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri