Planul lui Tudorel Toader, dejucat de experții în Drept! Ce se ascunde în spatele sesizării CCR în cazul șefei DNA: 'Este atât de limpede'

Autor: Andrei Radu

Publicat: 24-04-2018

Actualizat: 24-04-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Curtea Constituţională a României (CCR) a dat Guvernului termen până pe 3 mai pentru a depune punctele de vedere privind sesizarea formulată după refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de a o revoca din funcţie pe şefa DNA, potrivit surselor Agerpres.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că sesizarea formulată după refuzul şefului statului de a o revoca din funcţie pe Laura Codruţa Kovesi va ajunge în cursul zilei de luni la Curtea Constituţională.

Citește și: Ion Cristoiu dezvăluie o discuție din CULISE cu Liviu Dragnea: ce au vorbit în spatele sediului Antena 3

“M-am întâlnit cu doamna premier, i-am prezentat proiectul de sesizare a Curţii Constituţionale, argumentele, conţinutul acelui proiect. Domnia sa a fost de acord, l-a semnat în prezenţa mea. În cursul zilei de astăzi, sesizarea ajunge la Curtea Constituţională”, a declarat Toader după întâlnirea cu prim-ministrul Viorica Dăncilă.

Decizia ministrului Justiţiei a venit după ce săptămâna trecută preşedintele României a anunţat că nu o va revoca din funcţie pe Laura Codruța Kovesi, în urma raportului făcut de ministrul Justiţiei.

Tudorel Toader susţinuse că şeful statului nu are abilitatea legală și nici competențele funcționale de evaluare a activității profesionale și manageriale desfășurate de procurorul șef al DNA.

În replică, preşedintele Iohannis a spus că nu există temei legal pentru sesizare şi, totodată, nu este nici un confilct de natură constituţională intre Guvern şi Preşedinţie.

”Este limpede că dreptatea constituţională este de partea preşedintelui republicii, fiindcă acesta are ultimul cuvânt în ceea ce priveşte revoacrea şefei DNA. Ceea ce ministrul Justiţiei doreşte să determine este, după toate aparenţele, o decizie a Curţii prin care să îl constrângă pe preşedinte să procedeze altfel.

Citește și: Klaus Iohannis 'O FACE PRAF' pe Viorica Dăncilă: 'Sper să nu se mai întâmple'

Domnia sa a susţinut permanent că preşedintele nu are niciun drept, altul decât de a se conforma punctului de vedere al ministrului Justiţiei.

Este atât de evident că avem de-a face numai cu o decizie politică. Ceea ce Curtea Constituțională urmează să realizeze, judecând după ce crede domnul Toader că se va întâmpla, este să se rescrie Constituţia României făcând din preşedinte un actor irelevent. Aceasta este de fapt miza autentică a bătăliei la care asistăm”, a declarat Ioan Stanomir, expert în drept constituțional.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri