Polițiștii de frontieră ucraineni au reținut doi locuitori din Odesa, care intenţionau să înoate până în România și să treacă ilegal granița, a anunţat serviciul de presă al Direcţiei Regionale de Vest a Serviciului de Frontieră de Stat al Ucrainei, notează Gazeta, potrivit RADOR.
Potrivit informaţiilor acestuia, persoanele reţinute s-au pregătit în detaliu cum să treacă granița. În special, bărbații aveau de gând să traverseze râul Tisa înot, folosind colace gonflabile pentru copii, după ce s-au înfăşurat în folie alimentară din cauza riscului de hipotermie. Hainele uscate, obiectele personale și documentele intenţionau să le transporte în saci de gunoi. În acest caz a fost deschis un dosar penal, iar bărbații urmează să fie judecați. Serviciul de frontieră a precizat că de la începutul operaţiunii militare speciale, Procuratura a deschis peste 270 de dosare penale privind trecerea ilegală a frontierei.
Comentează