Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Planuri mari pentru Simona Halep. Își dorește o medalie olimpică și FED Cup cu echipa României

Inquam Photos/ Octav Ganea
Simona Halep trofeu

Simona Halep a devenit prima jucătoare din România care a ajuns pe locul 1 WTA şi a doua, după Virginia Ruzici, care a cucerit un titlu de Grand Slam, la Roland Garros, informează mediafax.

Decizia lui Halep de a nu fi prezentă la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, în 2016, a dat naştere la numeroase controverse, dar jucătoarea de 26 de ani e decisă să se revanşeze peste 2 ani, la Tokyo.

Mai mult decât atât, Simona îşi doreşte şi trofeul Fed Cup, alături de echipa României, care a revenit în Grupa Mondială, urmând să-şi afle adversara din primul tur al ediţiei 2019 pe 24 iulie.

"Îmi doresc să câștig o medalie la Olimpiadă și trofeul Fed Cup. Nu e ușor la Fed Cup. Noi, jucătoarele de la echipă, trebuie să fim unite, să ne transmitem energie pozitivă. E greu să te adaptezi pentru că joci foarte puțin. La Fed Cup am jucat mereu bine când am fost sănătoasă. Chiar sunt recunoscătoare competiției, pentru că m-a ajutat să câștig la Roland Garros", a declarat Simona Halep, într-un interviu pentru Eurosport.

La întoarcerea în ţară, după triumful istoric de la Roland Garros, Halep a vorbit despre dorinţa sa de a cuceri o medalie la JO.

"Mereu mi-am dorit o medalie olimpică, însă data trecută a fost un pic greu şi cu toate problemele din acea zonă am hotărât să nu joc. Dar am jucat la Londra, în 2012, şi a fost chiar ceva deosebit. Dacă voi fi sănătoasă, dacă o să fiu aptaă de joc, mă duc cu cea mai mare plăcere, pentru că este ceva total diferit să joci la Olimpiadă pentru ţara ta. Ceva diferit chiar şi de un Grand Slam. Aşa că o să merg, dacă o să fiu sănătoasă", a explicat Halep.

În absenţa Simonei Halep, Horia Tecău şi Florin Mergea au adus prima medalie olimpică din istoria tenisului românesc, în 2016. Cei doi au jucat finala de dublu la Rio, pierdută în faţa spaniolilor Rafael Nadal şi Marc Lopez, şi au obţinut medaliile de argint.

La singura sa prezenţă la Jocurile Olimpice, în 2012, Simona Halep a fost eliminată încă din primul tur, fiind învinsă în două seturi de Iaroslava Shvedova, din Kazahstan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.