DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Planurile pentru o Superligă europeană sunt foarte dăunătoare pentru fotbal şi sprijinim autorităţile de fotbal să ia măsuri, spune Boris Johnson

Agerpres - Reuters
Boris Johnson

Şi premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a reacţionat la iniţiativa a 12 cluburi europene de a crea o Super Ligă care să reunească exclusiv cele mai bogate grupări. El şi-a anunţat sprijinul pentru forurile fotbalistice, pe care le îndeamnă să ia măsuri împotriva acestui proiect, potrivit news.ro.

"Planurile pentru o Superligă europeană ar fi foarte dăunătoare pentru fotbal şi sprijinim autorităţile de fotbal să ia măsuri. Acestea ar lovi în inima fotbalului intern şi ar produce îngrijorare în rândul fanilor din toată ţara", a scris el pe Twitter.

Anterior, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat că se opune proiectului Superligii europene, el dorind protejarea integrităţii competiţiilor naţionale şi continentale.

“Preşedintele Republicii salută poziţia cluburilor franceze de a refuza participarea la un proiect de Super Ligă europeană de fotbal care ameninţă principiul solidarităţii şi meritului sportiv. Statul francez va susţine toate demersurile Ligii franceze, federaţiei franceze, UEFA şi FIFA pentru a proteja integritatea competiţiilor federale, indiferent dacă sunt naţionale sau europene”, a precizat Palatul Elysee.

Proiectul Superligii europene a fost anunţat oficial, duminică seară, printr-un comunicat oficial al cluburilor fondatoare.

"Douăsprezece dintre cele mai importante cluburi europene anunţă că au ajuns la un acord pentru crearea unei noi competiţii, Super Liga, guvernată de grupările sale sale fondatoare. Cluburile fondatoare speră să se angajeze în discuţii cu UEFA şi FIFA pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru noua ligă şi pentru fotbal în ansamblu”, se arată în comunicat.

Cele 12 cluburi fondatoare sunt AC Milan, Arsenal Londra, Atletico Madrid, Chelsea, FC Bafrcelona, Interazionale Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham.

Citește și: BREAKING Sorina Pintea pierde PRIMUL MECI cu DNA

Preşedintele acestui grup este Florentino Perez, conducătorul de la Real Madrid.

"Vom ajuta fotbalul la toate nivelurile pentru a-l duce în locul pe care îl merită. Fotbalul este singurul sport global cu patru miliarde de fani şi responsabilitatea noastră ca mari cluburi este să îndeplinim aşteptările suporterilor", a precizat Perez.

Potrivit BBC, Iniţiatorii au afirmt că pandemia globală a "accelerat instabilitatea în modelul economic european existent în fotbal”.

"În ultimele luni, a avut loc un dialog extins cu părţile interesate din fotbal cu privire la formatul viitor al competiţiilor europene. Cluburile fondatoare cred că soluţiile propuse în urma acestor discuţii nu rezolvă probleme fundamentale, inclusiv necesitatea de a oferi meciuri de calitate superioară şi resurse financiare suplimentare pentru piramida globală a fotbalului", au precizat ei.

Preşedintele clubului Juventus, Andrea Agnelli, a demisionat din Comitetul Executiv al UEFA şi din funcţia de preşedinte al Asociaţiei Cluburilor Europene (ECA), care a lucrat la reformele planificate ale Ligii Campionilor.

El a spus că grupările s-au "reunit în acest moment critic pentru a permite transformarea competiţiei europene, punând jocul pe care îl iubim pe o bază durabilă pentru viitorul pe termen lung”.

Co-preşedintele Manchester United, Joel Glazer, va fi vicepreşedinte al Super League.

"Prin reunirea celor mai mari cluburi şi jucători din lume pentru a juca pe tot parcursul sezonului, Super League va deschide un nou capitol pentru fotbalul european, asigurând o competiţie şi facilităţi de nivel mondial şi un sprijin financiar sporit pentru piramida mai largă a fotbalului", a afirmat el.

Liga va avea 20 de echipe - cele 12 formaţii fondatoare plus trei cluburi nenumite încă, aşteaptate să se alăture în curând şi cinci echipe care se califică anual în funcţie de rezultatele lor interne.

Conform propunerilor, European Super League va începe în luna august a fiecărui an, cu meciuri la jumătatea săptămânii, iar cluburile vor fi împărţite în două grupe de câte zece, cu meciuri acasă şi în deplasare.

Primele trei echipe din fiecare grupă s-ar califica în sferturile de finală, formaţiile de pe locurile al patrulea şi al cincilea jucând un play-off cu două manşe pentru cele două locuri rămase.

Din sferturi, formatul va fi eliminatoriiu în două manşe, la fel precum cel folosit în Liga Campionilor, cu o finală într-un singur meci, în luna mai, într-un loc neutru.

ESL spune că va genera mai mulţi bani decât Liga Campionilor şi ar avea ca rezultat o distribuţie mai mare a veniturilor în sport.

Înainte ca iniţiativa celor 12 să fie făcută publică oficial, UEFA a reacţionat dur, printr-un comunicat comun, semnat şi de federaţia engleză, Premier League, federaţia spaniolă, LaLiga, federaţia italiană şi Lega Serie , precizând că jucătorii care ar urma să participa la o astfel de superligă ar putea fi suspendaţi din competiţiile internaţionale organizate sub egida forului european şi a FIFA.

“UEFA, federaţia engleză şi Premier League, federaţia spaniolă şi LaLiga, federaţia italiană şi Lega Serie A au aflat că unele cluburi din Anglia, Spania şi Italia ar putea plănui să anunţe înfiinţarea unei aşa-zise Super Ligă.

Dacă acest lucru se va întâmpla, vrem să reiterăm că noi – UEFA, FA, RFEF, FIGC, Premier League, LaLiga, Lega Serie A, dar şi FIFA şi toate federaţiile care ne sunt membre – vom rămâne uniţi în eforturile de a opri acest proiect cinic, proiect care se bazează pe interesul propriu al câtorva cluburi într-un moment în care societatea are nevoie de solidaritate mai mult ca niciodată.

Vom analiza toate măsurile pe care le putem lua, la toate nivelurile, atât judiciar cât şi sportiv, pentru a preveni acest lucru. Fotbalul se bazează pe competiţii deschise şi merit sportiv, nu poate fi altfel.

După cum au anunţat anterior FIFA şi cele şase federaţii, cluburile în cauză vor primi interdicţie de participare în orice altă competiţie la nivel naţional, european sau mondial, iar jucătorii lor ar putea pierde oportunitatea de a-şi reprezenta echipele naţionale.

Le mulţumim cluburilor din alte ţări, în special celor franceze şi germane, care au refuzat să participe. Facem apel la toţi iubitorii fotbalului, suporteri şi politicieni, să ni se alăture în lupta împotriva unui astfel de proiect, dacă va fi anunţat. Acest interes propriu persistent al câtorva durează de prea mult timp. Ce e prea mult e prea mult”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.