Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Platforma Socială Liberală (PSL), lansată la Cluj-Napoca: `Vrem să ducem România între primele 10 economii din UE`

Facebook
Platforma Social Liberala

La Cluj-Napoca a avut loc ieri evenimentul de lansare a Platformei Social Liberale (PSL), o forță politică de centru, de orientare social-liberală, pro-europeană și euroatlantică. Noua formațiune își propune să devină un factor integrator pe scena politică românească si contribuind la vindecarea societății.

Platforma Social Liberala este fondata de Ilan Laufer, fost ministru pentru mediul de afaceri, comert si antreprenoriat si Alexandru Ion Coita, analist politic, diplomat și fost secretar de stat in Ministerul Transporturilor.

Alaturi de ei, azi cu ocazia evenimentului au luat cuvântul trei tineri cu experientă în diplomație și antreprenoriat: Andrada Bochis, Vlad Danciu si Radu Lupas.

Cei doi fondatori ai PSL au subliniat că noua formațiune va fi o platformă în care membrii și simpatizanții vor avea ocazia de a contribui concret la construcția proiectelor asumate de formațiune. Este vorba de prima grupare care pornește de la crearea unei comunități de oameni cu valori împărtășite și de la un proiect de țară asumat pentru următorii 10 ani.

Cu această ocazie, vorbitorii au prezentat publicului, pentru prima dată, cele 10 direcții pe care Platforma Social Liberală le propune românilor în cadrul proiectului de țară „România 10 în 10”:

1. Dublarea veniturilor populației

Alexandru Ion Coita: ”Dacă astăzi un român câștigă în medie cât un cetățean rus sau turc, ne propunem ca până în 2030 un român să aibă aceeași putere de cumpărare ca un italian sau un spaniol.”

2. Digitalizarea administrației

Radu Lupas: “ Cetățeanul va putea rezolva de acasă toate problemele cu statul.”

3. Renașterea capitalului autohton

Vlad Danciu: “Propunem deschiderea a 3 mari hub-uri de afaceri, unul in fiecare provincie istorică. Acestea vor sprijini 30 000 de companii în urmatorii 10 ani.”

4. Accelerarea înzestrării armatei române și introducerea serviciului militar

Andrada Bochis: “Introducerea serviciului militar, după modelul statelor scandinave, ca măsură de integrare a tinerilor motivați și capabili în demersul de apărare a țării, le va ușura acestora accederea pe piața muncii”

5. Pact cu investitorii strategici

Alex Coita: “Romania are nevoie de un pact cu investitorii străini care garantează din partea administrației un mediu de afaceri prietenos prin simplificarea interacțiunii cu statul, predictibilitate legislativă și un mai bun dialog cu mediul de afaceri. Iar în schimb, li se solicita investitorilor o asumare a activitații pe termen lung și o implicare activă în dezvoltarea comunităților.”

6. Consultare națională pentru modificarea imnului de stat

Ilan Laufer: “Imnul țării este un simbol fundamental, sacru, al României. Este necesar să discutăm serios despre ce înseamnă România azi, ce ne place și ce am dori să schimbăm în bine.”

7. Unirea provinciilor istorice prin rețele de transport de mare viteză

Radu Lupas: “ Propunem un pact care să fixeze ca prioritate zero unirea, până în 2025, a provinciilor istorice prin rețele de mare viteză, rutieră și feroviară. În primul rând ne datorăm asta nouă, cetățenilor din România. Ne datorăm nouă să creăm condiții accesibile pentru a deveni români turiști în România. Apoi datorăm țării sprijinirea industriilor pe care o infrastructură sănătoasă le deservește.”

8. Repatrierea și integrarea a 1 milion de români din diaspora

Ilan Laufer: “Vom crea condițiile pentru ca toți românii care își doresc să se întoarcă în țară să o facă: venituri, servicii publice, acces la oportunități de finanțare. Aceasta se poate realiza doar dupa crearea cadrului legislativ și înfiintarii Ministerului Repatrierii si Integrării”

9. România, pol regional în domeniul sănătății, educației și cercetării

Andrada Bochis: ”Crearea unei Universități Naționale în parteneriat public-privat este esențiala atragerii de resursă umană de cea mai bună calitate. Iar pentru sprijinirea tinerilor români se vor acorda 1000 de burse integrale.”

10. Revitalizarea Start-up Nation

Vlad Danciu: ”Start Up Nation este cel mai bun program de finanțare pe care l-a avut Romania. Continuarea lui poate sprijini 100 000 de companii în următorii 10 ani si dă șansa viselor a sute de mii de antreprenori.”

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.