DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Pleacă medicii pe capete din România. Aproape 14.000 au primit, între 2008 şi 2013, certificate pentru a lucra în stăinătate

colegiul medicilor
000 de medici au primit, între 2008 şi 2013, certificate profesionale pentru a putea lucra în străinătate, cele mai multe, respectiv 2.402, fiind primite de doctori cu specialitatea medicină generală, a anunţat, vineri, preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae. "Migraţia medicilor români a continuat şi în 2013. După mine, trebuie să fie un semnal de alarmă pentru decidenţi şi un imbold pentru a se lua măsuri rapide şi concrete de a proteja demnitatea medicilor, demnitate bazată pe respectul societăţii, şi de creştere a veniturilor acestora", a declarat preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), citat într-un comunicat remis, vineri, agenţiei Mediafax. În 2013, numărul medicilor care au cerut CMR certificate profesionale curente pentru a putea lucra în străinătate a fost de 2.995, sensibil mai mare decât cel din 2012. În total, în perioada 2008 -2013, numărul certificatelor de acest fel se ridică la 13.872. "Este vorba despre 1.155 certificate eliberate în 2008, 1.401 în 2009, 2.879 în 2010, 2.982 în 2011, 2.460 în 2012 şi 2.995 în 2013", a precizat profesorul Astărăstoae. Potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor din România, continuarea exodului medicilor în 2013 este o dovadă a neîncrederii profesioniştilor din sănătate în societatea românească şi în sistemul de sănătate. Dintre doctorii care au solicitat certificate pentru a lucra în străinătate, cei mai mulţi au fost medici de medicină generală (2402), urmaţi de medici de familie (1.862), chirurgi (839), medici de anestezie şi terapie intensivă (651), de obstretică ginecologie (597), pediatri (529), radiologi (391) şi ortopezi (370).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.