Pledoarie pentru Cioloș. De ce nu trebuie să-i demită pe Arafat și Tobă

Premierul Cioloș trebuie apărat de această nebunie a cererilor de demitere. În decurs de doar două zile, este somat să revoce din funcție un subsecretar de stat și un ministru. Primul, e vorba de dl. Arafat, pentru că ar fi preluat o minciună a unor subordonați și ar fi defilat cu ea prin fața camerelor de luat vederi, chiar în primele zile după incendiul de la Colectiv. Al doilea, pentru că ar fi fost descoperit, conform unei investigații jurnalistice, că a plagiat lucrarea de doctorat, așa cum s-a mai înâmplat și în cazul altor membri ai guvernului de la Victor Ponta încoace.

Cred că românilor nu le-ar strica un duș rece și o doză de realism politic, nu de alta, dar s-ar putea să sfârșim, mai devreme sau mai târziu, în plină anarhie.

În primul rând, ideea că acest guvern a fost pus de ”stradă” e o năzbâtie editorială și nimic mai mult. ”Strada” s-a revoltat și a obligat un guvern să demisioneze. Atâta tot. N-a pus niciun alt guvern. Parodia consultărilor de la Cotroceni, cu societatea civilă, alături de partidele politice, trebuie luată și ea cu multe rezerve. Iohannis a fost nevoit să detensioneze într-un fel sau altul situația, în acel moment cu un potențial exploziv uriaș. Nimeni nu avea interesul, nici măcar cei care manifestau în stradă, să avem instituții devastate și partidele politice, astea care sunt, bune, proaste, trimise la lada de gunoi. Ar fi însemnat să abolim democrația.

O altă gogoriță, care circulă în presă, este că partidele s-au speriat de revolta oamenilor și au renunțat să propună pe cineva pentru funcția de prim-ministru, care să formeze o majoritate politică. Partidele nu s-au speriat așa de tare, cum se spune, și nici n-au renunțat la nimic. Pur și simplu, au înțeles că e un moment tensionat în societate, că avem o criză de încredere și și-au luat un răgaz pentru a ieși de sub această presiune infernală a ”străzii”.

Iohannis le-a oferit o soluție de compromis, care era rezonabilă pentru toată lumea și, în tot cazul, un mod subtil de a evita o revoluție inutilă și o instabilitate socială majoră.

L-a propus pe Dacian Cioloș în postura de ”tehnocrat și independent”. Nu știu dacă e cazul să ne prevalăm de niște etichete, dar, pentru orice om cu capul pe umeri, Cioloș nu este nici tehnocrat și nici independent. Cioloș a fost comisar european pe agricultură din partea PPE, a fost ministru al agriculturii în guvernul Tăriceanu, care era un guvern PNL.

Tehnocrat în funcția de premier presupune să te pricepi și la altceva decât la agricultură. Un specialist în agricultură poate fi un bun tehnocrat la agricultură. Dar este irelevant. Am avut premieri ingineri, juriști, economiști.

De asemenea, independent politic nu înseamnă doar să nu fi depus vreo adeziune la un partid politic. Domnul Cioloș a lucrat mai aproape de oameni de dreapta. În calitate de comisar european a fost nevoit să lucreze chiar cu toate partidele politice din România, atunci când au fost la guvernare și, mai mult, să lucreze și cu stânga europeană, nu doar cu PPE.

Când ești prieten cu toate partidele nu înseamnă că ești apolitic și nici independent politic. Înseamnă că ești un politician fără o culoare politică anume.

Ca să treacă de Parlament, domnul Cioloș avea nevoie de votul partidelor politice. Altfel, mare speranță tehnocrată stătea acasă în fotoliu la televizor, nu la masa de la Palatul Victoria, iar românii ar fi asistat la o criză politică de toată frumusețea.

Ca partidele să voteze un guvern, nu trebuie să le placă programul de guvernare. Bun, așa scrie în manualele de politologie, dar noi acum vorbim de politica reală, nu de ce au teoretizat înțelepții vremurilor. Ca să voteze un cabinet, partidele vor să știe că au oameni în structurile administrative, cu acces la resurse.

Sigur, domnii Cioloș și Iohannis au prezentat întreg cabinetul ca fiind o operă ”tehnocrată și apolitică”. Dacă ar fi spus lucrurile pe șleau, lumea ar fi fost iar în stradă și am fi avut instabilitate politică. Pe care nu și-o doreau nici măcar cei din stradă, adică, clasa mijlocie, cea care e sensibilă la cursul valutar, la scăderea investițiilor și așa mai departe.

Oamenii cu mintea la purtător au înțeles că Dâncu nu e tehnocrat și nici apolitic, fiind un apropiat al PSD (fost membru PSD), Tobă e tehnocrat, pentru că e militar și e la Interne, dar nu e apolitic, fiind cunsocute relațiile sale apropiate cu UNPR. Borc este, de asemenea, un vechi apropiat al liberalilor și țărăniștilor.

Realist vorbind, fără Dâncu, Tobă și Borc, guvernul nu ar fi trecut de Parlament, pentru că PSD, PNL și UNPR nu ar fi avut niciun interes să voteze o echipă din care fac parte niște ”șoareci de bibliotecă”, mari teoreticieni sau practicieni în domeniile lor, gata să-și sacrifice viața și cariera pentru țară.

Cerându-i lui Cioloș să-l demită pe Tobă, îi cerem de fapt să renunțe la sprijinul UNPR. Mâine, se va găsi altcineva, pentru un alt motiv, să-i ceară lui Cioloș să-l demită pe Dâncu și atunci Cioloș ar trebui să renunțe și la sprijinul PSD. Și tot așa, până când Cioloș nu mai are sprijin politic, cade în Parlament și o luăm de la capăt cu zbaterile facerii unui alt guvern. Cum ar privi oamenii serioși din afară acest tărăboi continuu din România, cu facere și desfacere de guverne, altfel decât ca pe o instabilitate politică?

În ce îl privește pe Arafat, da, a făcut greșeli. Cele de la incendiul din Colectiv nu sunt nici primele și nici ultimele. Arafat a făcut însă și lucruri bune, motiv pentru care cota sa de popularitate e încă ridicată în rândul românilor. Incendiul de la Colectiv nu e un accident izolat. Văzând cum funcționează treaba cu autorizațiile ISU, de multă vreme, nu de ieri, de azi, înțelegem ușor că așa ceva se poate întâmpla oricând într-o școală, într-un mall sau în orice alt loc public. Ce facem atunci? Îi cerem lui Cioloș să plece? E clar că va fi iarăși o mare emoție colectivă și se va căuta un țap ispășitor. Dacă acum îl schimbă pe Arafat cu ”Popescu de la ISU”, va putea Cioloș să dea mulțimii înfuriate capul lui ”Popescu de la ISU”, în cazul unei alte tragedii? Evident, nu. Va da chiar capul lui Arafat, mic la funcție, dar mare în popularitate.

Așadar, Arafat este ”siguranța” care va sări în cazul unui alt grav accident, pentru a proteja guvernul de o cădere, ceea ce ar crea o altă instabilitate politică.

Tobă a plagiat lucrarea de doctorat. Bun, e adevărat. Se vede cu ochiul liber. Știe cineva cam câți români NU și-au plagiat lucrările de doctorat, masterat sau licență? Știe cineva cam câți români n-au venit cu fițuici la examene? Știe cineva cam câți români n-au tras cu ochiul la colegul de bancă în timpul lucrării de control? Nu cred că știe nimeni. Dar toți avem o intuiție că sunt supra-majoritari.

Și  atunci, de ce să lipsești guvernul Cioloș de susținere parlamentară pentru că un membru al său a făcut ceva ce fac aproape toți românii? Pentru că vrem vărsare de sânge? Pentru că suntem însetați de etică și morală? Dar când am tras cu ochiul la lucrarea colegului de bancă, unde era setea asta mistuitoare?

Ceea ce Cioloș nu poate spune, dar cineva trebuie să o spună, oricât de crud ar părea este că:

1. Nu există guvern tehnocrat/apolitic decât în imaginația nemărginită a jurnaliștilor.
2. ”Strada” este o pitorească formulă folosită de jurnaliști extaziați de pozele cu piețe ocupate și nimic mai mult.
3. Mai rău decât un plagiat sau o minciună spusă public (adică, ceva ce facem aproape toți, 90% din timpul petrecut între oameni) este instabilitatea politică sau revoluția. Asta înseamnă: economii duse pe Apa Sâmbetei, locuri de muncă desființate, produse mai scumpe în magazine, copii mai nefericiți.
4. Orice guvern are nevoie de ”scuturi” umane, gen Arafat, întrucât hazardul nu poate fi controlat și nici emoția colectivă.

E timpul să coborâți cu picioarele pe pământ.