DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Plenul Camerei Deputaţilor a respins contestaţia depusă de deputatul AUR Dan Tanasă

dan tanasa

Plenul Camerei Deputaţilor a respins marţi, în şedinţă secretă, contestaţia depusă de deputatul AUR Dan Tanasă, privind aplicarea unei sancţiuni disciplinare asupra sa.

Tanasă a declarat, după şedinţă, că sancţionarea lui este "cea mai mare realizare a acestei coaliţii", menţionând că şi-a cerut scuze cu privire la comportamentul său, potrivit agerpres.ro.

"Din păcate, asistăm în acest moment la prima mare realizare a acestei coaliţii de guvernare, sancţionarea lui Dan Tanasă. Eu astăzi am comunicat colegilor parlamentari faptul că îmi cer scuze cu privire la comportamentul meu de la acea dată. În acelaşi timp, sancţiunea care mi-a fost aplicată mie nu doar că a fost aplicată concret neregulamentar, cu încălcarea regulamentului Camerei Deputaţilor, dar este şi una disproporţionată, care, în opinia mea, tratează caracterul, acest stil bolşevic în care actuala coaliţie acţionează împotriva celor care nu sunt în actuala coaliţie de guvernare în acest moment. Înţeleg, trebuia să se aplice o sancţiune, însă era bine dacă sancţiunea era aplicată şi regulamentar şi aplicată proporţional cu cele întâmplate. Există în regulament mai multe nivele de sancţiuni. Eram mulţumit dacă se respecta procedura Camerei Deputaţilor, regulamentul Camerei şi, mai mult decât atât, felul în care s-a desfăşurat şedinţa Comisiei juridice lasă totul la interpretarea membrilor Comisiei", a precizat Tanasă.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis miercuri că pe parcursul şedinţei secrete va fi restricţionat accesul presei în sala plenului, precum şi accesul altor persoane, în afară de deputaţi şi personalul din cadrul secretariatului general. Şedinţa va fi înregistrată prin mijloace audio-video şi nu va putea fi transmisă altor persoane sau instituţii. Votul asupra contestaţiei lui Dan Tanasă va fi secret, cu buletine. În cazul în care plenul va admite această contestaţie, sancţiunea va fi anulată prin hotărâre a Camerei.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a luat act pe 26 aprilie de o contestaţie depusă de Dan Tanasă privind aplicarea unei sancţiuni disciplinare - decizie adoptată de Biroul permanent la data de 7 aprilie, în urma primirii raportului asupra sesizării depuse de deputaţii USR PLUS Ionuţ Moşteanu şi Silviu Dehelean, prin care Comisia juridică a Camerei a hotărât sancţionarea cu avertisment scris a deputatului Dan Tanasă.

Deputatul AUR susţine, în documentul depus la Biroul permanent, că atât raportul în baza căruia a fost adoptată decizia, precum şi întreaga procedură "au fost viciate", argumentând, printre altele, că a fost încălcat caracterul secret al şedinţei, cu lipsa procedurii prealabile de stabilire a gravităţii abaterii, aşa cum prevede Regulamentul Camerei Deputaţilor, modul în care a avut loc procedura de vot, precum şi cu faptul că raportul "este rezultatul arbitrariului şi subiectivismului".

Biroul permanent a aprobat pe 7 aprilie sancţionarea lui Tanasă cu avertisment scris, după ce acesta a adresat cuvinte şi expresii "care contravin demnităţii şi onoarei funcţiei de deputat" unor colegi din Parlament.

Anterior, deputaţii USR PLUS Ionuţ Moşteanu şi Silviu Dehelean au depus o sesizare împotriva lui Dan Tanasă, iar Comisia juridică a decis că comportamentul acestuia din urmă este încadrat în categoria abateri disciplinare şi a propus aplicarea sancţiunii cu avertisment scris. Aceasta este cea mai gravă sancţiune prevăzută de Regulament şi de Statutul deputaţilor şi senatorilor.

Deputaţii jurişti au luat această decizie după ce au analizat sesizarea depusă de Moşteanu şi Dehelean împotriva lui Tanasă cu privire la "comportamentul grobian şi limbajul vulgar" al acestuia, după şedinţa de plen din 24 martie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.