Pliculeţe cu 'sare de baie' găsite asupra unui tânăr, într-un spaţiu de joacă pentru copii - Acesta este acum cercetat penal

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 07-09-2020

Actualizat: 07-09-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Jandarmii au găsit asupra unui tânăr de 20 de ani, aflat într-un spaţiu de joacă pentru copii alături de alte persoane, 14 pliculeţe cu sare de baie, pe care acesta a afirmat că le deţinea pentru consumul propriu, potrivit unui comunicat de presă remis luni de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud, potrivit Agerpres.

Evenimentul s-a produs în noaptea de duminică spre luni, într-un loc de joacă de pe raza municipiului Bistriţa, iar la apariţia echipajului de jandarmerie tinerii au devenit agitaţi şi au încercat să părăsească zona.

Citește și: DOCUMENTE EXPLOZIVE - Apa pretins potabilă de la fântânile publice din Sectorul 2 NU ESTE POTABILĂ! Conține microbacterii peste limita legală, inclusiv E-Coli

"Jandarmii au intervenit pentru prinderea acestora, iar asupra unuia dintre tineri au fost găsite 14 pliculeţe din plastic transparent ce conţineau o substanţă albă cristalizată, susceptibilă a fi o substanţă cu efecte psihoactive. După identificarea persoanei respective, tânărul a recunoscut faptul că deţine, pentru consum propriu, 14 plicuri conţinând o substanţă cunoscută sub denumirea "sare de baie", se menţionează în comunicat.

Pliculeţele cu sare de baie au fost indisponibilizate şi predate organelor de urmărire penală, împreună cu actele de sesizare, în vederea continuării cercetărilor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri