DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ploaia torențială a făcut ravagii - Terminalul de pasageri al Aeroportului Otopeni, inundat

breaking news

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) anunţă că în urma ploilor torenţiale din seara zilei de vineri 31 mai, în terminalul de pasageri al Aeroportului Internaţional Henri Coandă au apărut, local, infiltraţii de apa, inclusiv în zonele tranzitate de către pasageri sau însoţitori ai acestora. 

"Echipele tehnice din aeroport au intervenit imediat pentru remediere, inclusiv pentru decolmatarea unor sifoane şi conducte de scurgere a apelor meteorice de pe terasele terminalului, asupra cărora nu s-au efectuat lucrări de întreţinere de mai mulţi ani" se menţionează într-un comunicat remis AGERPRES.

Felix Rache intră la rupere: 'Dezastrul PSD nu i se datorează numai lui Dragnea, i se datorează și lui Dancilă'


CNAB precizează că aceste intervenţii vor continua şi în zilele următoare, până la eliminarea completă a posibilităţii de apariţie a unor noi infiltraţii. 

Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, operează în prezent 57 companii aeriene, care transportă pasageri către 128 destinaţii. 

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a înregistrat, în primul trimestru al anului 2019, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa Aurel Vlaicu, un trafic aerian de 2,99 milioane pasageri şi 32098 mişcări de aeronave (aterizări şi decolări). Din total, pe Aeroportul Henri Coandă s-au înregistrat 2.990.429 de pasageri, în creştere cu 8,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018, respectiv 27.079 mişcări de aeronave, în creştere cu 3,6% faţă de primul trimestru al anului trecut.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.