Cel puţin patru persoane au murit în statul Rio de Janeiro din cauza ploilor torenţiale care au provocat inundaţii şi alunecări de teren, au anunţat luni autorităţile braziliene, citate de AFP.
Cele patru victime au fost electrocutate, s-au înecat sau au pierit îngropate în urma alunecărilor de teren, a precizat Apărarea Civilă.
În statul Rio de Janeiro, peste 5.300 de persoane au fost nevoie să îşi abandoneze locuinţele din cauza ploilor abundente de la sfârşitul săptămânii trecute, potrivit guvernului acestui stat.
Cele mai afectate oraşe sunt Mage, Mesquita, Rio Bonito, Seropedica şi vestul Rio.
''Apa mi-a invadat bucătăria, baia, dormitoarele. Am pierdut totul'', a declarat pentru AFP Ivone Cardoso, în vârstă de 65 de ani, în timp ce evacua apa şi noroiul din casa sa din cartierul Realengo din Rio de Janeiro.
Mai multe maşini au fost luate de ape şi numeroase case au fost distruse după creşterea bruscă a nivelului acestora.
Primarul, Marcelo Crivella, care a vizitat luni acest cartier, a fost criticat de rezidenţi. Unul dintre ei a aruncat cu noroi în edil în timpul unui interviu în care acesta a acuzat populaţia că este responsabilă pentru situaţie deoarece deversează deşeuri pe cursurile de apă.
În luna aprilie a anului trecut, zece persoane au murit la Rio de Janeiro din cauza ploilor torenţiale. Acestea au provocat prăbuşirea unei clădiri construite ilegal, ceea ce a dus la decesul a 24 de persoane.
''Din păcate, la Rio de Janeiro în secolul XXI încă ne confruntăm cu probleme din secolul al XIX-lea'', a declarat biologul şi activistul de mediu Mario Moscatelli. "Dacă oamenii continuă să trăiască în zone cu risc (malurile râurilor, lagune, coline), se vor produce în continuare alunecări de teren şi inundaţii", a precizat el pentru AFP.
Ploi torențiale în Brazilia - Cel puțin patru oameni au murit la Rio de Janeiro
Explorează subiectul
Articole Similare

11
FOTO An decisiv pentru mașinile autonome – Paradoxul tehnologiei "Made in UE"
11

13
Paradoxul inteligenței artificiale: cum ne face să muncim mai mult (studiu)
13

4.343
VIDEO Aflat în Ungaria, Marco Rubio îl avertizează elegant pe Zelenski, după ultimele reproșuri: „Nu încercăm să impunem un acord nimănui”
4.343

1.943
Negocieri la Geneva - Kievul se află sub presiunea SUA iar Putin vrea tot Donbasul
1.943

4.094
Blocaj total la negocierile de pace - Zelenski îi acuză pe americani: „Așa vedem noi prioritățile!” / UPDATE
4.094

86
Iran: Gardienii Revoluţiei încep exerciţii în strâmtoarea Ormuz
86

39
Moartea lui Alexei Navalnîi - Kremlinul respinge acuzațiile europenilor
39

1.061
MOL, pas strategic spre unul dintre cele mai mari zăcăminte de petrol din Africa
1.061

2.985
"Războiul" declarațiilor pe banii pentru români: Ministrul Dragoș Pîslaru și Adrian Câciu, schimb dur de replici în scandalul sumelor din PNRR : Nu există niciun risc de blocaj financiar
2.985

7.172
Zelenski se dezlănțuie împotriva rușilor: „Du-te dracului în Rusia!” / Ce a generat furia președintelui Ucrainei
7.172

133
Se prefigurează o campanie electorală murdară la Budapesta - Liderul opoziției solicită protejarea vieții private
133

4.554
Alertă: Zboruri anulate și redirecționate pe un aeroport din România - Zăpada a blocat pistele
4.554

3.156
Mărturii zguduitoare ale unei familii obligate de regimul de la Teheran să plătească glonțul cu care le-a fost executat fiul . „A murit ca alții să fie liberi”
3.156
















Comentează