Primăria Municipiului București a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre care vizează restricționarea circulației și staționării autovehiculelor de aprovizionare, curierat și salubrizare în intervalele orare 07:00 - 10:00 și 16:00 - 19:00.
Măsura ar urma să se aplice pe întreg teritoriul Capitalei, scopul declarat fiind fluidizarea traficului rutier în perioadele de vârf și reducerea gradului de poluare. Potrivit Primăriei, documentul a fost elaborat în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, pe baza datelor privind volumul zilnic al traficului din București.
Primarul general Stelian Bujduveanu a declarat că decizia nu este îndreptată împotriva operatorilor economici sau a firmelor de salubritate, ci în favoarea cetățenilor. „Traficul din București este una dintre cele mai mari provocări ale administrației locale și o sursă permanentă de nemulțumire pentru cetățeni. Avem peste 1,7 milioane de mașini înmatriculate în Capitală și alte 300.000 care intră zilnic din județele limitrofe. Este evident că orașul nu mai poate susține un asemenea volum de trafic fără măsuri clare de prioritizare”, a explicat edilul. El a adăugat că, prin aplicarea interdicției, se vor elimina din trafic aproximativ 150.000 de vehicule în orele de vârf.
Potrivit lui Bujduveanu, intervalele 7:00-10:00 și 16:00-19:00 trebuie să fie rezervate cetățenilor care merg la serviciu sau își duc copiii la școală. „Această măsură va permite o mai bună circulație a transportului public și va aduce o creștere a siguranței rutiere în zonele intens pietonale”, a spus primarul general.
Măsură pentru fluidizarea traficului și reducerea poluării
Municipalitatea subliniază că obiectivele principale ale proiectului sunt fluidizarea traficului, creșterea siguranței rutiere și reducerea nivelului de poluare. De asemenea, se urmărește asigurarea continuității lanțurilor de aprovizionare în condiții previzibile și cu impact minim asupra vieții cotidiene. Proiectul se aliniază, potrivit PMB, practicilor adoptate de alte municipii mari din România și de capitale europene, unde astfel de restricții sunt deja aplicate.
Reprezentanții Primăriei mai arată că, odată implementată, măsura ar putea contribui semnificativ la scăderea emisiilor de noxe, a nivelului de zgomot și a prafului urban, în special în zonele centrale și aglomerate ale orașului. În plus, restricțiile ar urma să reducă și riscul accidentelor în perimetrele pietonale, frecvent tranzitate în orele de vârf.
Proiectul prevede că încălcarea acestor reguli va constitui contravenție și va fi sancționată cu amenzi între 3.000 și 5.000 de lei. Aplicarea sancțiunilor va reveni Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București, polițiilor locale de sector, precum și personalului împuternicit de Primarul General.
Excepții pentru urgențe și servicii esențiale
De la restricțiile propuse sunt exceptate autovehiculele aflate în misiune ale serviciilor de urgență și ordine publică – pompieri, ambulanțe, SMURD, Poliția Română, Jandarmeria și Poliția Locală. Excepțiile se aplică și structurilor din sistemul național de apărare și securitate, inclusiv Poștei militare, atunci când se află în misiune.
Totodată, sunt exceptate autovehiculele operatorilor de utilități publice care intervin pentru avarii sau urgențe la rețelele de energie electrică, gaze, termoficare, apă-canal, salubrizare stradală sau telecomunicații. În această categorie intră și administratorul drumului, pe durata intervențiilor.
Măsura nu se va aplica nici în cazul activităților de deszăpezire, combatere a poleiului, degajare a carosabilului sau transport de materiale antiderapante, precum și vehiculelor care transportă medicamente, produse sanguine, organe, țesuturi sau consumabile medicale critice destinate unităților sanitare.
Dezbatere publică înaintea votului în Consiliul General
Proiectul de hotărâre se află în prezent în dezbatere publică, iar cetățenii și organizațiile interesate pot transmite observații și propuneri către Primăria Municipiului București. După încheierea perioadei de consultare, documentul va fi supus votului în Consiliul General al Municipiului București.
Potrivit PMB, adoptarea noii reglementări va reprezenta un pas important în direcția reorganizării traficului și creării unui mediu urban mai puțin poluat și mai sigur pentru locuitori. Administrația locală mizează pe sprijinul cetățenilor și al mediului de afaceri pentru implementarea noilor reguli.
„Este o decizie care cere adaptare, dar în final aduce beneficii tuturor – un oraș mai respirabil, un trafic mai fluent și un ritm de viață urban mai predictibil”, a mai precizat primarul general Stelian Bujduveanu.
Comentează