PMP acuză PSD şi PNL de blat

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 09-03-2015

Actualizat: 09-03-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Presedintele Partidului Miscarea Populara (PMP), Eugen Tomac, a sustinut luni, la o conferinta de presa, ca PNL si PSD nu-si doresc introducerea votului prin corespondenta si a celui electronic.

'Presedintele Iohannis a promis în campania electorala ca imediat dupa alegeri va fi discutata si dezbatuta aceasta chestiune, iar pe 9 decembrie marele PNL a demonstrat exact care este interesul atât al domniei sale, cât si al partidului pe care l-a condus pâna sa fie ales presedinte. Acesta este semnalul pe care vrem sa-l tragem, ca atât PSD-ul, cât si PNL-ul nu-si doresc introducerea votului prin corespondenta sau votul electronic', a afirmat Tomac.
Tomac declara saptamâna trecuta ca a depus din nou în Parlament doua proiecte de lege privind votul prin corespondenta si votul electronic, dupa ce acestea s-au aflat în dezbatere si au fost îmbunatatite.
Pe de alta parte, acesta a criticat decizia Comisiei parlamentare de Cod electoral privind alegerea primarului dintr-un singur tur de scrutin si a calificat aceasta hotarâre ca fiind 'un atentat la adresa democratiei'.
'La nivel local USL traieste. Este un lucru extrem de grav, iar aceasta întelegere o putem observa cel mai limpede la nivel central prin deciziile care se iau în aceste zile în Parlament. Acum, când se discuta modificarea legislatiei, observam ca PNL si PSD au puncte de vedere comune prin care încearca sa sugrume democratia. PNL, care pâna de curând avea o alta abordare legata de reprezentativitate, este de acord astazi ca primarii sa fie votati dintr-un singur tur. Credem ca este un atentat la adresa democratiei faptul ca nu se vor organiza alegeri pentru edili în doua tururi. Un primar trebuie sa aiba votul majoritatii si acest lucru poate fi garantat prin organizarea în doua scrutinuri de alegeri, exact asa cum se alege presedintele tarii', a comentat liderul PMP.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri