Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PMP anunţă atacarea modificărilpr la Legea Educaţiei, cele care vizează învăţământul cu predare în limbile minorităţilor

pmponline.ro
PMP sigla

Partidul Mişcarea Populară (PMP) va ataca la Curtea Constituţională modificările aduse Legii Educaţiei, adoptate de Senat, şi va solicita preşedintelui României să ceară Parlamentului reexaminarea legii, a anunţat vineri, printr-un comunicat de presă, deputatul PMP de Mureş Marius Paşcan, conform Agerpres.

Acesta a precizat că Senatul, în calitate de Cameră decizională, a adoptat un proiect legislativ, iniţiat de un grup de parlamentari ai PSD, vizând modificarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, dedicată reformării sistemului de învăţământ agricol, ce prevede ca liceele cu profil agricol să se reorganizeze în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, însă în comisiile de specialitate au fost admise 12 amendamente care au modificat fundamental proiectul iniţial.

Printre acestea s-a numărat şi un amendament formulat de către deputaţii UDMR Szabo Odon şi Biro Zsolt, care prevede ca unităţile de învăţământ cu predare în limbile minorităţilor naţionale să poată fi înfiinţate de către autorităţile administraţiei publice locale sau judeţene, prin hotărâre, de către cultele recunoscute de lege, de către persoane juridice de drept privat, de ministrul Educaţiei naţionale şi Parlamentul României.

"Este de domeniul incredibilului, câtă vreme în temeiul acestor prevederi aproape oricine poate înfiinţa, în mod discriminatoriu, o unitate de învăţământ în limbile minorităţilor naţionale, adică primăriile, consiliile judeţene, cultele, persoanele juridice, ministrul educaţiei şi Parlamentul, fără însă a se preciza sursele de finanţare pentru noile unităţi de învăţământ. Iată încă o super-discriminare pozitivă cu caracter discreţionar, evident în detrimentul majorităţii cetăţenilor acestei ţări! Explicabil, UDMR are propriile interese şi ar vrea unităţi de învăţământ exclusiviste maghiare, fără număr. Cu atât mai bine dacă le va finanţa bugetul de stat, indiferent de caracterul lor şi de cine le-a înfiinţat (...) Puteţi crede că aceste prevederi devin lege, în timp ce pentru înfiinţarea unităţilor de învăţământ, altele decât cele în limbile minorităţilor naţionale, se aplică în continuare aceleaşi prevederi exigente şi severe ale legii educaţiei naţionale?", afirmă Marius Paşcan, în comunicatul de presă remis AGERPRES.

Potrivit acestuia, PMP va ataca la Curtea Constituţională acest act legislativ, solicitând în acelaşi timp preşedintelui României să ceară Parlamentului reexaminarea legii. Paşcan aminteşte, totodată, că UDMR a iniţiat un alt proiect legislativ, de înfiinţare prin lege a Liceului Teologic Romano-Catolic la Târgu-Mureş, aflat în prezent în faza de dezbatere la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport.

"În aceeaşi alianţă debusolată a puterii politice, se pregăteşte o lege, culmea, pentru înfiinţarea unei instituţii de învăţământ de interes local. "Curat-murdar" şi neconstituţional, dacă ţinem seama de deciziile Curţii Constituţionale a României care, în cazuri similare, a arătat că legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relaţii sociale generale, fiind, prin esenţa şi finalitatea ei constituţională, un act cu aplicabilitate generală, fără a putea avea caracter individual. Curtea a constatat că Parlamentul, adoptând legi în domenii care aparţin în exclusivitate actelor cu caracter infra-legal, administrativ, a încălcat principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, precum şi prerogativele sale constituţionale. Dar e mai mult decât evident că PSD şi ALDE nu mai au nicio preocupare pentru respectarea legii", se mai arată în documentul citat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.