PMP cere demisia lui Gabriel Oprea

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 22-10-2015

Actualizat: 22-10-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

După PNL și Monica Macovei, și PMP cere demisia vicepremierului Gabriel Oprea după ce un polițist din coloana sa oficială a murit marți seara.

”Cazul poliţistului mort în misiunea de antemergător a coloanei oficiale a ministrului Gabriel Oprea ridică multe semne de întrebare, nefiind nici primul caz de acest fel.

Citește și: Asta scandalizează țara: Acuzații grave în accidentul polițistului din coloana lui Oprea / VIDEO

Urmează o anchetă a procurorilor care va lămuri aspectele controversate ale accidentului.

Nu pot fi obţinute declarații veridice de la poliţiştii din escortă, care se tem şi-şi văd ameninţate funcţiile, dacă fac mărturii care-l incriminează pe Gabriel Oprea.

Singura garanţie că ancheta se va desfăşura nestingherită este demisia ministrului Oprea.

Citește și: Mărturia ÎNFIORĂTOARE a celui care a ajuns primul lângă poliţistul căzut într-o groapă

Dacă are onoarea pe care o tot clamează, dacă este susţinătorul interesului naţional, cum declară, Gabriel Oprea trebuie să demisioneze imediat, pentru a nu influenţa ancheta criminalistică.”, se arată într-un comunicat al PMP remis redacției STIRIPESURSE.RO

Citește și: În centrul unui imens scandal, Gabriel Oprea a făcut gestul mult așteptat

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri