Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PNL a depus moțiune simplă împotriva lui Gabriel Oprea

oprea 12

oprea 12PNL a depus la Senat o moțiune simplă împotriva ministrului de Interne Gabriel Oprea, documentul fiind semnat de 49 de senatori liberali și neafiliați.

În textul moțiunii, care are titlul „Gabriel Oprea, demis pentru sfidare, aroganţă, abuz şi dispreţ în desfăşurarea funcţiei publice”, liberalii îl acuză pe Oprea că poartă responsabilitatea morală a morții polițistului Bogdan Gigină și că atitudinea sa „opacă, sfidătoare și surdă la apelurile succesive la transparență ” au împins ministerul pe care îl conduce într-o criză de imagine.

„Domnule ministru Oprea, ministerul nu este o moșie pe care să vă exersați apucăturile de stăpân! Polițiștii au alte atribuții, conform prevederilor legale, decât acelea de a vă servi pe dumneavoastră, în scop personal, prin traficul din București.”, se arată în textul moțiunii, potrivit unui comunicat remis de PNL.

De asemenea, în textul citat se afirmă că „că amestecul nesimțirii și tupeului reprezintă acum soluția menținerii actualei guvernări”.

„Constatăm că nu ați avut onoarea de care ați bravat politic de a vă da demisia și nu mai așteptăm acest lucru. Ar fi trebuit să se întâmple, ca în orice țară civilizată unde miniștrii își dau demisia pentru mult mai puțin – suspiciuni de nepotism, pierderea suportului public, situaţii de urgenţă prost gestionate, subfinanţarea ministerului pe care îl conduc, declaraţii nepotrivite etc.”, mai scriu liberalii în moțiune.

Data la care va fi dezbătută moțiunea simplă a liberalilor nu a fost încă stabilită, decizia aparținându-i președintelui Senatului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.