Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PNL: 'Adoptarea legii referitoare la ariile naturale protejate a fost o imensă greşeală'

www.ziuaveche.ro/
delta dunarii

Adoptarea legii referitoare la ariile naturale protejate, declarată neconstituţională de CCR, ar fi fost "o imensă greşeală, cu repercusiuni negative în tot ceea ce înseamnă politici publice de mediu", a transmis, miercuri, PNL, care a sesizat la Curte acest act normativ alături de USR, potrivit agerpres.ro.

"Curtea Constituţională a României a dat dreptate Partidului Naţional Liberal, declarând ca fiind neconstituţionale, în ansamblul lor, Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.75/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei mediului şi al regimului străinilor, precum şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.75/2018", se precizează într-un comunicat al PNL.

Citește și: Victorie pentru Klaus Iohannis! A câștigat războiul cu Ministerul Apărării

Liberalii spun că, în viziunea lor, Guvernul ar fi trebuit să iniţieze dezbateri şi consultări cu toate persoanele implicate, pentru a se ajunge la un numitor comun, în congruenţă cu legislaţia europeană în domeniu.

"Administrarea ariilor protejate exclusiv de către ANANP nu ar fi fost fiabilă, fiind dovedită deja în Europa eficacitatea administrării mixte a ariilor naturale protejate. O astfel de măsură era discriminatorie, pentru că astfel se încălca principiul egalităţii de şanse. De asemenea, am tras un semnal de alarmă privitor şi la alte consecinţe grave, şi anume: distrugerea biodiversităţii (ANANP nu are capacitatea instituţională de a gestiona toate ariile protejate), pierderea finanţărilor europene, punerea în pericol a peste 400 locuri de muncă", susţin liberalii Costel Alexe, Tudoriţa Lungu, Glad Varga şi George Ionescu, citaţi în comunicat.

Citește și: Lovitură pentru toți operatorii de telefonie mobilă! Aceștia sunt trași la răspundere

Liberalii mai consideră că "decizia CCR arată, încă o dată, lipsa de expertiză a Guvernului şi incapacitatea majorităţii parlamentare de a asigura un cadru de dezbatere adecvat în Parlament, astfel încât să fie identificate cele mai bune soluţii în acest domeniu extrem de important".

Marţi, Curtea Constituţională a admis sesizarea USR şi PNL cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea OUG 75/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei mediului, au precizat, oficiali ai CCR. Sesizarea a fost semnată de 13 senatori de la USR şi de 14 parlamentari de la PNL.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.