Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PNL Bacău declanșează referendum pentru demiterea primarului Cosmin Necula

PNL

Organizația PNL Bacău a decis să declanșeze o campanie de strângere de semnături pentru demararea unui referendum în vederea demiterii primarului orașului, Cosmin Necula (PSD). Campania va demara după Sărbătorile Pascale și vine ca o necesitate, pe fondul degradării tot mai acute a orașului, a lipsei de proiecte și de fonduri atrase.

În ultimele zile, în orașul Bacău s-a înregistrat o nouă criză a apei potabile, iar locuitorii din întreg orașul au rămas fără apă la robinete, chiar de Paștele Catolic și în Săptămâna Mare. Este a cincea avarie majoră de la preluarea de către Cosmin Necula a mandatului de primar, iar băcăuanii au auzit de fiecare dată justificări și promisiuni. ”De doi ani, de când actuala administrație conduce orașul, în Bacău nu au mai existat investiții semnificative, proiecte majore, nu s-a atras niciun leu din fonduri europene. Cum lipsesc și proiectele, și viziunea, considerăm că actualul primar Necula trebuie să plece și vom consulta băcăuanii printr-un referendum. Vom începe strângerea de semnături pentru declanșarea referendumului”, a precizat Ionel Palăr, președintele PNL Bacău, conform unui comunicat remis ȘTIRIPESURSE.RO.

Liberalii băcăuani consideră că ultimii doi ani în care PSD a condus orașul au fost marcați de stagnare și de o tot mai serioasă lipsă de perspective. Străzile și trotuarele sunt pline de gropi, crizele de apă sunt tot mai dese, orașul este tot mai murdar și neprimitor pentru potențialii investitori. Aceasta face ca nivelul salariilor în mediul privat să fie printre cele mai mici din țară, iar tinerii să plece în străinătate, în Ardeal sau în centre universitare. Administrația locală a stopat în ultimii doi ani investițiile, cu efecte asupra economiei locale și a aspectului orașului. Locuitorii orașului Bacău nu mai pot sta încă doi ani cu actualul primar, care și-a demonstrat incapacitatea de a fi un bun gospodar și un om care să dezvolte orașul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.