PNL Botoşani şi-a desemnat candidaţii pentru alegerile parlamentare

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 01-10-2016

Actualizat: 01-10-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Consiliul de Coordonare Judeţean al Partidului Naţional Liberal a votat, sâmbătă, lista de candidaţi pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. În urma opţiunilor exprimate de cei 473 de delegaţi, cele mai multe voturi, 251, au fost întrunite de prim-vicepreşedintele filialei judeţene, deputatul Costel Şoptică.

Vicepreşedintele PNL Cristian Achiţei a fost susţinut de 246 de liberali, iar deputatul Cristian Roman a primit susţinerea a 235 de membri pentru a candida pentru un nou mandat. Preşedinta organizaţiei de femei, Mirela Mariana Saucă, s-a clasat a patra, cu 160 de voturi, în timp ce senatorul Viorel Grigoraş a fost al cincilea, cu 134 de voturi. Pe locul 6 s-a situat deputatul Verginel Gireadă, cu 133 de voturi. "Desemnarea candidaţilor s-a făcut statutar, prin votul direct al liberalilor prezenţi, lucru apreciat ca pozitiv atât de cei înscrişi în cursa internă, cât şi de simplii membri de partid", se arată într-un comunicat al filialei PNL. Candidaţii de pe primele locuri vor avea dreptul să opteze, în ordine, pentru un loc pe liste la Camera Deputaţilor sau Senat, conform Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri