Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PNL cere adoptarea de urgenţă a legii insolvenţei personale

PNL solicită convocarea de urgenţă a Parlamentului pentru adoptarea legii insolvenţei persoanelor fizice, a declarat co-preşedintele PNL Alina Gorghiu.

Ea a afirmat că această lege este singura reglementare care poate pune clientul aflat în incapacitatea de a-şi achita ratele în poziţia de a nu fi executat silit şi de a putea să îşi ducă la capăt contractul încheiat cu banca.

"PNL a susţinut această lege de multă vreme, dar, din păcate, o majoritate parlamentară s-a opus. Legea insolvenţei persoanei fizice oferă clientului care nu mai poate achita ratele o soluţie de reeşalonare a ratelor şi poziţia corectă de negociere cu banca, pe baza veniturilor pe care le obţine. Spre deosebire de alte reglementări propuse care nu acţionează retroactiv, aceasta poate fi pusă în aplicare imediat. PNL cere convocarea în sesiune de urgenţă a Parlamentului pentru a adopta această lege atât de necesară în contextul actual", afirmă copreşedintele PNL.

Gorghiu a afirmat că în privinţa creditelor în franci elveţieni există două curente: unul conform căruia debitorii să se descurce cum pot cu băncile şi altul ca statul să acopere pierderile debitorilor, punctând că datoria oamenilor politici este "să nu privească nicio situaţie socială cu cinism şi nici să folosească statul ca pe o puşculiţă cu resurse nelimitate, mai ales când nu acestea sunt soluţiile constructive".

"Nu sunt de acord, sub nicio formă, că debitorii erau obligaţi să aibă doctorat în economie înainte de a lua credite în franci şi să plasăm responsabilitatea acestei crize asupra lor. Un instrument cu o maturitate de 20-30 de ani exprimat într-o monedă exotică este complex. Problema creditelor în franci elveţieni nu este de azi, de ieri, datează din 2009, deci de 6 ani această problemă este nerezolvată. Fiecare amânare a unei decizii nu a făcut decât să crească pierderea clienţilor şi a băncilor", explică Gorghiu.

Liderul PNL precizează că în momentul în care au acordat aceste credite comportamentul băncilor nu a fost unul adecvat.

"În privinţa clienţilor, băncile nu le-au explicat acestora riscurile creditării într-o monedă specială, aşa cum este creditul în franci elveţieni. În privinţa lor, băncile au acţionat fără prudenţă, din păcate, cunoscând riscurile pe care şi le asumă. Statul poate şi trebuie să se asigure că practicile de vânzare înşelătoare sunt penalizate corespunzător, indiferent de domeniu", susţine Alina Gorghiu.

Ea subliniază că şi băncile trebuie trebuie să propună soluţii rezonabile pentru a încasa, în continuare, rate de la clienţi şi arată că executările şi licitaţiile "abuzive" sunt alte subiecte asupra cărora politicienii ar trebui să se aplece, împreună cu Asociaţia Română a Băncilor.

Alina Gorghiu critică încercările unor oameni politici de a crea "falii sociale" între debitorii în franci şi debitorii în altă monedă sau între debitori, în general, şi cei care nu accesat credite, arătând că acestea sunt cel puţin condamnabile.

"Asmuţirea unor cetăţeni împotriva altora trădează, aşa cum spuneam, un cinism fără margini. Nu avem de-a face, în acest caz, cu o abordare de stânga sau de dreapta, cel mult putem să discutăm în cazul politicienilor de abordări cinice sau populiste. Cinismul nu este atributul dreptei şi nu cred că poţi face un titlu de onoare din a arăta lipsă de solidaritate faţă de concetăţenii aflaţi în dificultate, chiar dacă vina ar fi fost în integralitate a lor, ceea ce este extrem de departe de realitate în acest caz. Niciun lider al PNL nu a dezvoltat un discurs care să se încadreze în matca acestor două direcţii extreme. Ca principiu, nu cred că pierderile vor putea fi asumate doar de către o singură parte. Din punct de vedere doctrinar, dreapta nu judecă în mulţimi, fiecare persoană este România. Am constatat că există o mare dezbatere legată de numărul debitorilor în franci, dacă sunt 70.000, 150.000 sau 200.000. A stabili un prag sub care oamenii sunt abandonaţi este iarăşi un mod de a face politică, pe care eu nu îl pot accepta", spune liderul PNL.

Copreşedintele PNL adaugă că statul şi politicienii trebuie să manifeste atenţie şi preocupare - care se pot traduce şi în alte măsuri decât ajutorul social - dacă există o problemă de sistem care afectează chiar şi un singur cetăţean.

"Soluţiile în cazul creditelor trebuie căutate nediscriminatoriu, prin dialog cu specialiştii, seriozitate în abordare şi echilibru în acţiunea politică, atât pentru cei cu debite în franci, cât şi pentru ceilalţi. Este important acum să existe dialog şi echilibru, iar oamenii politici să nu se substituie specialiştilor. Asociaţia Română a Băncilor trebuie să îşi asume o poziţie clară în reglementarea acestor situaţii. Autorităţile nu pot interveni în contractul între două părţi, decât în cazul în care sunt identificate clauze si practici de tip abuziv, situaţie care ţine de instanţele de judecată. Politicienii trebuie să se aplece mai mult asupra situaţiei legate de clauzele abuzive din contractele bancare şi de leasing, precum şi a practicilor de vânzare înşelătoare", subliniază Alina Gorghiu.

Francul elveţian a continuat să se aprecieze, luni, faţă de leu pe piaţa din România, iar Banca Naţională a României a calculat un curs de 4,4716 lei/franc, cu 4,88 bani (1,1%) peste cel din şedinţa de vineri, de 4,4228 lei/franc.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.