Biroul Politic Judeţean al PNL Dolj a decis, duminică, susţinerea candidaturii lui Ludovic Orban pentru un nou mandat de preşedinte al partidului.
Potrivit unui comunicat de presă al PNL Dolj, în cadrul forului statutar a fost adoptată, cu unanimitate de voturi, rezoluţia de susţinere a actualului lider al formaţiunii.
"Prin această rezoluţie, PNL Dolj îşi manifestă susţinerea faţă de Ludovic Orban ca preşedinte al partidului, la baza acestei decizii aflându-se performanţele înregistrate în lunga sa carieră de om politic, dar şi în actul de guvernare în calitate de premier. (...) Având în vedere faptul că doar un bun organizator, cu viziune strategică clară asupra direcţiilor de acţiune ce trebuie urmate, care are determinare şi o putere mare de muncă poate fi liderul celei mai puternice formaţiuni de dreapta din România. Considerăm că domnul Ludovic Orban merită să rămână preşedintele PNL deoarece, într-o perioadă extrem de complicată din punct de vedere socio-economic, a reuşit să menţină în echilibru un partid, o guvernare şi o ţară", se arată în comunicat.
PNL Dolj afirmă că actualul Orban a transformat Partidul Naţional Liberal "în principala forţă politică" a României, a câştigat alegerile europarlamentare, alegerile prezidenţiale şi alegerile locale şi "a reuşit să ţină piept, prin multă abilitate politică", unei majorităţi parlamentare, formată în jurul PSD.
"Partidul Naţional Liberal are în faţă cel puţin patru ani de guvernare pe care trebuie să îi onoreze cu responsabilitate şi prin asumarea unor decizii curajoase, iar PNL are nevoie de un lider care construieşte şi planifică nu doar viitorul Partidului Naţional Liberal, ci al întregii Românii", se mai menţionează în comunicat.
PNL Dolj îl susţine pe Ludovic Orban pentru un nou mandat de preşedinte al partidului
Articole Similare

741
Băluță își anunță intențiile privind Primăria Capitalei. Ce spune acum despre o candidatură în 2028
741

682
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, promite prețuri bune la gaze, după liberalizarea pieței: Romgaz să vină cu o ofertă bună
682

1.410
Câciu îl acuză pe Bolojan că „a coafat” deficitul: A mutat sumele din PNRR în decembrie ca să arate mai bine cifrele
1.410

2.153
Ministrul Energiei face dezvăluiri: Plafonarea la energie și gaze din ultimii patru ani a fost jumătate din deficitul anului 2026
2.153

68
Diana Tușa: Investițiile fără stimulente fiscale nu pot susține economia
68

72
Băluţă: Oamenii fug de Bolojan cum fugeau de Jupuitu în Moromeţii / Ce spune despre schimbarea premierului
72

1.425
VIDEO Daniel Băluță a vorbit cu Nicușor Dan despre bugetul Capitalei: Sunt extrem de încântat
1.425

149
Alianțe și calcule politice în Capitală: PSD anunță sprijin total pentru proiectele Primăriei
149

4.027
Ilie Bolojan anunță că România a cumpărat un port strategic din Republica Moldova: Va devini un obiectiv strategic
4.027

2.918
Radu Miruță iese tare după ce a fost acuzat că ar cumpăra rable de la nemți pentru Armată: Propaganda e deranjată groaznic
2.918

5.229
Dana Budeanu critică PSD în cazul Robert Negoiță
5.229

1.927
Bogdan Ivan, ultimele precizări după scandalul cu tichetele de masă ale angajaților CE Oltenia: Decizia e la Ilie Bolojan
1.927

2.977
Zamfir îl face „epavă politică” pe Băsescu, după apelul la FMI: „Să tăiem iar salariile? Nu ți-ar fi rușine?”
2.977

















Comentează