PNL Dolj propune Primăriei şi Consiliului Local Craiova realizarea şi amplasarea unui bust al lui Ion I. C. Brătianu, într-o zonă centrală a oraşului, în contextul Centenarului Marii Uniri de la 1918, urmând ca fondurile să fie suportate de la bugetul local.
"Cinstirea marilor personalităţi ale naţiunii române cu ocazia Centenarului Marii Uniri de la 1918 şi a eroilor primului Război Mondial este o datorie de onorare, de care comunitatea craioveană trebuie să se achite. În semn de preţuire pentru personalitatea marcantă a lui Ion I. C. Brătianu, un om de stat cu o influenţă pozitivă asupra evoluţiei României înainte şi după actul Marii Uniri, propunem ridicarea unui bust într-un loc public din Craiova. Este un act cu o încărcătură simbolică marcată de împlinirea la 24 noiembrie 2017 a 90 de ani de la decesul marelui om politic liberal, eveniment sărbătorit la nivel naţional", a arătat preşedintele Comisiei de Cultură, culte şi minorităţi din cadrul PNL Dolj, Mihai Firică, într-o conferinţă de presă susţinută duminică, informează agerpres.ro.
Conform unui comunicat transmis de PNL Dolj, necesitatea realizării unui monument "rezidă din nevoia de coeziune socială şi solidaritate a tuturor cetăţenilor din fiecare regiune a României" în jurul marilor evenimente şi a figurilor istorice naţionale.
"Ar fi prima lucrare de acest fel ridicată în Oltenia a acestui lider naţional de anvergură, o decizie prin care municipiul nostru s-ar sincroniza cu alte mari oraşe ale României, care au cinstit memoria marelui om politic liberal", a menţionat sursa citată.
PNL Dolj a reamintit că Ion I. C. Brătianu a condus în cinci rânduri Consiliul de Miniştri, a fost premierul României în timpul Primului Război Mondial şi a condus delegaţia României la Conferinţa de Pace de la Versailles, a fost în mai multe rânduri ministru al Lucrărilor Publice, al Afacerilor Străine, al Internelor şi Ministerului de Război şi membru de onoare al Academiei Române.
"Vrem să înlăturăm eticheta nemeritată 'Craiova Roşie' şi să preluăm iniţiativa de a face propuneri pentru dezvoltarea unei comunităţi, care îşi proiectează viitorul pe baza tradiţiei asumate, într-un nou proiect 'Craiova Liberală'. Propunem ca bustul lui Ion I. C. Brătianu să fie dezvelit înainte de 1 decembrie 2018, un eveniment care se va înscrie în sărbătorirea Centenarului", a mai declarat Mihai Firică.
Pentru edificarea bustului se va iniţia un concurs de lucrări deschis către artiştii plastici, organizat transparent, prin implicare uniunilor de creaţie şi a specialiştilor în domeniu, a menţionat PNL Dolj. Ca amplasament, liberalii propun un loc central din Municipiul Craiova, exemplificând parcul de lângă Casa Băniei, Piaţa Tricolorului, Parcul Romanescu, intersecţia străzilor Kogălniceanu şi Calea Unirii.
PNL Dolj solicită ridicarea în Craiova a unui bust al lui Ionel Brătianu, cu ocazia Centenarului
București
9°C
Articole Similare

1.539
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.539

1.577
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.577

46
Ministrul Oana Ţoiu a reiterat susţinerea României faţă de Ucraina, la reuniunea informală a CAE de la Kiev
46

65
Oana Țoiu, mesaj dur după vizita la Bucea: „Aceste masacre nu trebuiau să aibă loc”
65

730
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
730

143
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
143

36
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
36

2.949
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.949

1.520
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
1.520

3.641
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
3.641

2.841
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.841

2.452
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
2.452

1.127
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
1.127
















Comentează