Dan Motreanu a fost validat, joi, în funcția de secretar general al Partidului Național Liberal, în urma unei decizii luate în unanimitate de Biroul Politic Național, la propunerea președintelui PNL, Ilie Bolojan. Numirea are loc în contextul în care premierul a declarat recent că „90% mă concentrez pe activitatea de la Guvern”, semnalând o delimitare clară între atribuțiile guvernamentale și cele politice.
„Cu o experiență îndelungată în viața politică și în structurile partidului, Dan Motreanu revine într-o poziție-cheie în cadrul PNL”, transmit liberalii într-un comunicat de presă.
Atribuții clare pentru prim-vicepreședinți
Tot astăzi, în cadrul ședinței Biroului Politic Național, au fost stabilite atribuțiile prim-vicepreședinților PNL, după cum urmează:
* Cătălin Predoiu – coordonarea miniștrilor PNL și relațiile internaționale;
* Adrian Veștea – administrația publică locală, legătura cu primarii și cu asociațiile administrației locale;
* Ciprian Ciucu – comunicarea online, coordonarea TNL și CSL, precum și activitatea Institutului de Studii Populare (ISP);
* Nicoleta Pauliuc – coordonarea parlamentarilor PNL, a politicilor sociale, a organizațiilor femeilor și seniorilor liberali.































Comentează