PNL: Poziţia lui Dragnea privind localele e absolut absurdă

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 18-02-2016

Actualizat: 18-02-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Liviu Dragnea încearcă să abată atenţia opiniei publice de la legea defăimării, prin acuzaţiile privind alegerile locale  spune  senatorul PNL Nicolae Vlad Popa, după ce social-democratul a acuzat o înţelegere între premierul Dacian Cioloş şi liberali.

Nicolae Vlad Popa a declarat, la RFI, că "Liviu Dragnea este un fin cunoscător al tuturor metodelor corecte sau mai puţin corecte de a abate atenţia de la un anumit lucru. El este în plină discuţie în opinia publică românească cu vestita lege a defăimării, pe care singur a semnat-o şi singur a introdus-o pe rolul Camerei Deputaţilor şi acum încearcă să abată atenţia cu această discuţie absolut absurdă, pentru că nu pot să o definesc altfel, pentru că orice fel de hotărâre are un termen de atac în contencios, nu-i mai scurt şi mai lung, termenul de atac în contencios este prevăzut de legea contenciosului administrativ".

Preşedintele PSD i-a cerut premierului Dacian Cioloş să abroge Hotărârea de Guvern privind data alegerilor locale. Liviu Dragnea susţine că există "tot mai multe indicii" privind o înţelegere între Guvern şi PNL, faptă ce ar intra sub incidenţa legilor penale.

De partea sa, premierul Dacian Cioloş a anunţat că nu intenţionează să abroge Hotărârile de Guvern referitoare la alegerile locale şi că nu vrea să intre în jocurile politice ale partidelor.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri