DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

PNL promite IAR BINELE DE PE HÂRTII: facturile românilor vor scădea, anunță Virgil Popescu - Deocamdată, nu e nimic votat

Guvernul Romaniei
Virgil Popescu

Furnizorii de gaze şi electricitate îşi vor primit la timp, în termen de 30 de zile, banii pe care îi va datora statul în contul compensării facturilor, a dat asigurări ministrul interimar al Energiei, Virgil Popescu. Comisiile economice reunite din Camera Deputaţilor discută marţi proiectul de lege privind aprobarea OUG 118/2021 privind compensarea facturilor la electricitate şi gaze. El a fost întrebat de jurnalişti, în pauza dezbaterilor din comisii, cum le răspunde furnizorilor, care se tem că nu vor primi la timp banii de la stat, ceea ce va duce la blocaje în sistem şi falimentul companiilor.

"Nu este cazul (ca furnizorii să se îngrijoreze că plăţile vor fi întârziate - n.r.). Furnizorii îşi vor primi banii în 30 de zile, aşa cum prevede legea. Ulterior, se va face un control şi, dacă vor fi greşeli, acestea vor fi corectate", a răspuns Popescu. El a adăugat că producătorii de energie din combustibili fosili nu vor plăti supraimpozitul de 80%, după ce oficialii CE Oltenia şi Elcen au arătat că această măsură va avea efecte dezastruoase pentru companiile lor. "Vom corecta acel amendament, ca producătorii de energie din combustibil fosili să fie exceptaţi, întrucât costul de producţie este mai mare de 450 de lei pe MWh. Cei care au beneficiat cel mai mult de creşterea preţurilor la energie sunt cei din regenerabile, inclusiv Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, unde costurile sunt mai mici", a mai precizat ministrul.

Proiectul de lege va fi votat marţi sau miercuri în plenul Camerei Deputaţilor, cameră decizională, pentru ca prevederile să se aplice de la 1 noiembrie.

"Eu am spus că românii nu vor plăti mai mult decât au plătit în decembrie anul trecut, plafonare plus compensare. Ce avem acum în proiect duce preţul la ce era în decembrie anul trecut, dar nu scade sub 68 de bani, care era preţul cel mai mic anul trecut", a completat Popescu.

Un alt amendament introdus în comisiile din Camera Deputaţilor prevede facilităţi pentru IMM-uri, microîntreprinderi, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, ONG-uri, spitale publice, instituţii publice de învăţământ, furnizorii de servicii sociale.

"Pentru toţi operatorii economici, consumatori finali: exceptarea, în cazul energiei electrice, de la plata contravalorii tarifelor reglementate (tarif de introducere/extragere din reţea, tarif de transport, de distribuţie, de servicii de sistem), certificatelor verzi, contribuţiei pentru cogenerare de înaltă eficienţă, accizei. Exceptarea, în cazul gazelor naturale, de la plata contravalorii costului de transport, tarifului de distribuţie şi a accizei", se arată în amendamentul propus în comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor.

Senatul a votat, lunea trecută, proiectul de lege privind aprobare OUG 118/2021 privind compensarea facturilor la energie pentru consumatorii casnici.

Amendamentele aduse prevăd majorarea sumelor plătite de la bugetul de stat în contul facturilor şi plafonarea preţului - pentru consumatorii casnici, precum şi exceptarea de la plata certificatelor verzi, a contribuţiei de cogenerare şi a accizei şi reducerea TVA la 5% - pentru cei noncasnici. Totodată, consumatorii vulnerabili îşi vor putea amâna plata facturilor cu şase luni.

De asemenea, propunerea de lege include o supraimpozitare de 80% pentru producătorii de energie şi un plafon de 5% a profitului furnizorilor, raportat la costuri. Proiectul de lege urmează să fie dezbătut în Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.