PNL promite un plan de acțiune pentru București și transparență în administrația locală

Autor: Politic Scan

Publicat: 20-12-2015

Actualizat: 20-12-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Răzvan Sava, primarul interimar al Capitalei, și Alina Gorghiu, co-președinte PNL au vorbit despre administrația Oprescu, precum și despre planurile de viitor în ceea ce privește administrația locală într-o conferință de presă desfășurată duminică, 20 decembrie. Ei au promis un plan de acțiune de doi ani pentru Capitală și mai multă transparență la nivelul primăriilor care vor fi conduse de aleși PNL.

Sava a criticat administrația Oprescu pentru corupția și iresponsabilitatea cu care a cheltuit banii publici. El a dat ca exemplu cele 132 de milioane de lei pierduți din proiecte europene, eșecul gestionării traficului și situația RADET.

Citiți și: Răzvan Sava: Dispreț față de banul public sub mandatul lui Oprescu.

Confruntat cu aceste probleme Sava a dorit să fie reținut în ceea ce privește promisiunile, spunând că nu poate face minuni.

„Situația din Primăria Bucureștiului este dezastroasă. Cu fiecare zi care trece, descoperim lucruri noi, ascunse în sertare, lucruri care trebuie reparate.

Îi rog pe bucureșteni să aibă încredere că vom rezolva această situație. Nu putem face minuni peste noapte, nu putem promite că într-un timp foarte scurt se vor îmbunătăți lucrurile vizibil.(...) Vom rezolva mai întâi de toate urgențele: proiectele europene blocate, RADET-ul, managementul traficului și bineînţeles realizarea unui buget care să ne dea șansa unei reconfigurări totale a administrației”, a spus primarul interimar.

El a promis că, până la sfârșitul lui ianuarie 2016, PNL va prezenta un plan pe doi ani pentru dezvoltarea Capitalei în care să definească direcțiile mari și proiectele prioritare pe care PNL se angajează să le finalizeze până la începutul 2018.

Sava a precizat că până acum a transparentizat activitatea Primăriei, punând pe site contractele semnate de municipalitate, şi s-a declarat mulțumit că Bucureștiul a rămas pe listă scurtă în concursul pentru desemnarea orașului care va fi Capitală Europeană a Culturii.

Și co-președintele PNL, Alina Gorghiu, a vorbit despre transparență în administrația locală. Ea a anunţat că ia în calcul introducerea unui cod de Cod de transparenţă pentru aleşii locali, în forma cerută de Ovidiu Raeţchi.

„Acum câteva zile, deputatul Ovidiu Raeţchi, candidatul nostru la Primăria Sectorului 5, îmi propunea mie şi colegilor din conducerea PNL să ne gândim la un Cod al transparenţei pentru aleşii locali. (...) Voi milita pentru acest demers şi voi încuraja candidaţii PNL la alegerile locale să demonstreze maximum de transparenţă. Credem că nu mai putem să votăm un candidat care să nu îşi asume includerea în programele lui de guvernare locală (...) a unor măsuri care să asigure transparenţa activităţii în primării, în consilii locale şi consilii judeţene. Cred că una dintre condiţiile pentru viitorii candidaţi va fi aceea de a publica contractele pe care Primăria sau instituţia pe care o conduc sau din care fac parte le încheie, pentru că acesta reprezintă un standard de transparenţă pe care orice administraţie ar trebui să o introducă din 2016”, a spus Gorghiu, citată de Evenimentul Zilei.

Citiți și: PNL: Raețchi și Tușa cer o mai mare transparență în administrația locală.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri