Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PNL, solicitare către CSM: Faceţi curăţenie în propria casă

csm

PNL, prin intermediul deputatului Radu Zlati, solicită CSM să verifice cum este posibil ca, deşi trei instanţe judecătoreşti au stabilit că Guvernul se face vinovat de încălcarea legii, doi procurori (procurorul de caz şi procurorul şef de secţie de la Parchetul General) să dea şi apoi să confirme o scoatere de sub urmărirea penală a şefului Guvernului, vinovat de încălcarea fragrantă a legii. Este vorba despre plângerea penală făcute la adresa premierului de către PNL Cluj, plângere penală pentru abuz în serviciu, cauzată de faptul că nu au fost organizate de către Guvern alegeri pentru şefia Consiliului Judeţean Cluj, în termenul prevăzut de lege.

"Este cunoscută opiniei publice relaţia între premierul Victor Viorel Ponta şi Procurorul General Tiberiu Niţu. Relaţia dintre protector şi protejat, de vreme ce domnul Niţu a fost impus la conducerea unei instituţii, esenţială pentru administrarea actului de justiţie, printr-o înţelegere dubioasă cu fostul preşedinte Băsescu... Nu întâmplător procurorii aflaţi sub conducerea domnului Tiberiu Niţu au dat NUP unei plângeri penale făcute la adresa premierului de către Mihai Seplecan, lider al PNL Cluj... Consider că acest NUP pus pe dosarul lui VV Ponta poate acţiona ca un factor de presiune asupra judecătorilor care vor continua să administreze actul de justiţie în cazul premierul Ponta şi al procesului în care acesta este pârât, proces aflat pe rol la ÎCCJ. Domnilor membri ai CSM, o declaraţie a unui om politic nu poate afecta în mod direct mersul Justiţiei. Deciziile şi actele unor procurori, da. Demonstraţi societăţii româneşti corectitudine, onoare şi curaj, îndepliniţi-vă fişa postului şi faceţi, dacă trebuie (şi trebuie!) curăţenie în propria casă. Cercetarea de către Inspecţia Judiciară a actelor celor doi procurori care au dat NUP pe dosarul Ponta poate fi un bun prilej de a arăta că CSM există şi face ceea ce este dator să facă. Mă alătur, de asemenea, colegului Mihai Seplecan în solicitarea acestuia ca domnul Procuror General să îşi prezinte demisia în urma actelor subordonaţilor săi. Fără prea multă speranţă, de altfel; căci domnul procuror, preaplecat slujbaş, în ultimă instanţă, a prea-plecatului VV Ponta, se pare că nu cunoaşte termenul ”demisie de onoare”. Dacă mă înşel, să o dovedească!", susţine Radu Zlati, într-un comunicat de presă.

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.