Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PNL va avea candidat propriu la Primăria Deva

PNL

PNL va avea un candidat propriu la alegerile pentru un nou primar al municipiului Deva, organizaţia locală având în pregătire un sondaj de opinie pentru stabilirea persoanei care se va înscrie în cursa electorală pentru Primărie, a declarat joi preşedintele filialei judeţene PNL Hunedoara, deputatul Lucian Heiuş. "PNL este un partid mare şi va avea un candidat propriu la funcţia de primar al municipiului Deva. Nu vom susţine un alt candidat", a afirmat liderul PNL Hunedoara, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, liberalii au comandat un sondaj complex unei firme de profil, în analiză fiind luaţi mai mulţi posibili candidaţi ai PNL, dar şi alte persoane cu notorietate locală, cu scopul de a studia poziţionarea partidului în preferinţele electoratului din Deva.

Lista cu persoanele incluse în sondaj cuprinde membri cunoscuţi ai PNL, cum sunt foştii vicepreşedinţi ai CJ Hunedoara Dorin Gligor şi Tiberiu Balint, fostul viceprimar al Devei Florin Oancea - exclus din PNL, fostul primar Petru Mărginean, actualul viceprimar al oraşului Răzvan Mareş (PSRO) şi primarul interimar Ovidiu Moş (PSD), dar şi jurnalişti locali.

Întrebat dacă actualul viceprimar al municipiului Deva, Răzvan Mareş, membru PSRO, ar putea fi susţinut de liberali, deputatul Lucian Heiuş a reiterat că sprijinul în campanie va fi acordat doar unui membru PNL. "Nu vom susţine un alt candidat. Dacă viceprimarul Răzvan Mareş ar dori să vină la PNL, îl vom primi la fel ca şi pe alţi membri. Fac un apel către toţi membrii PNL care au plecat sau care au fost excluşi pe nedrept să revină în partid", a spus preşedintele PNL Hunedoara.

Partidele politice se pregătesc de viitoare alegeri locale pentru Primăria Deva după ce fostul edil Mircia Muntean a fost condamnat definitiv la şase ani de închisoare cu executare în data de 24 aprilie 2017. Iniţial, Mircia Muntean a fost condamnat în 2013 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, conform Agerpres. Ulterior, în iunie 2016, el a primit, într-un alt dosar, tot la ÎCCJ, doi ani de închisoare pentru conducerea unui autoturism sub influenţa alcoolului. Cele două pedepse au fost contopite, iar Mircia Muntean va executa şase ani de închisoare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.