Conducerea PNL a decis, în şedinţa de luni, 27 februarie, audierea premierului Grindeanu în Parlament, pe tema ordonanţelor de urgenţă ale guvernului nr. 6 şi nr. 9. Solicitarea a fost depusă la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, iar audierea ar urma să se facă în cadrul "Orei premierului".
Vezi şi: Alina Gorghiu, vârf de lance în scandalul din PNL (surse)
Vezi și: LOVITURĂ DURĂ pentru primarul Aradului, Gheorghe Falcă: ANI îl acuză de conflict de interese PENAL
"Am luat decizia de a-l audia în parlament pe prim-ministrul Grindeanu, pe tema celor două ordonanțe economice, OUG 6/2017 și OUG 9/2017, la fel de grave precum OUG 13/2017, dar cu impact economic. Din nefericire, s-a trecut peste o decizie a Guvernului care transformă bugetului statului într-un buget pentru huzurul clientelei politice. Credem că este obligatoriu ca premierul Grindeanu să răspundă în Parlament cu privire la acest arbitrariu care se stabilește în cheltuirea banului public prin cele două ordoanțe. De asemenea, aceste două ordonanțe transformă autorităție locale în vasali ai PSD, pentru că 30 de miliarde din bani publici pentru credite de angajament, care pot fi luate oricum, fără plafon și fără sancțiune, înseamnă dependența autorităților locale de pixul și bunăvoința ministrului Dezvoltării Regionale", a declarat preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan.
De asemenea, PNL solicită dezbaterea ordonanțele în Parlament în regim de urgență și respingerea lor "până când nu produc efecte". Liberalii consideră că acordarea unor credite de angajament autorităţilor locale fără limită reprezintă o cheltuială netransparentă, care se va contoriza la deficitul bugetar din anii următori.
Comentează