Poliția Capitalei: Peste 1.600 de polițiști, mobilizați în zilele Referendumului

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 05-10-2018

Actualizat: 05-10-2018

Article thumbnail

Sursă foto: renasterea.ro

Poliția Capitalei informează că peste 500 de agenți vor asigura paza și protecția în 795 de secții de votare, iar 1.100 de polițiști vor fi în stradă sâmbătă și duminică pentru asigurarea ordinii cu ocazia Referendumului, scrie Mediafax.

„Măsurile de pază şi protecţie instituite la locaţiile secţiilor de votare presupun prezenţa poliţistului, pentru a preveni apariţia unor incidente de natură să perturbe procesul de votare. În acest context, precizăm că zilnic, peste 550 de polițiști vor asigura paza și protecția la 795 de secții de votare, dintre cele 1264 ce se vor constitui pe raza municipiului, iar pentru restul secțiilor de votare, dispozitivul va fi asigurat de celelalte structuri ale M.A.I.”, informează Poliția Capitalei.

Sursa citată mai arată că peste 1.100 de poliţişti se vor afla în stradă sâmbătă și duminică tot pentru asigurarea ordinii și liniștii, iar pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, poliţiştii angrenați din paza şi protecţia secţiei de votare vor fi sprijiniţi, la cerere, de patrulele de poliţie aflate în dispozitivul curent de intervenţie la evenimentele semnalate, care îşi vor desfăşura activitatea în zonă.

„Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, vor fi asigurate rezerve de polițiști și echipe operative, pregătite să intervină. Astfel, aproape 400 de polițiști vor fi constituiți, zilnic, în rezerve (luptători pentru acțiuni speciale și echipe operative de specialiști). Până la repartizarea buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării la secțiile de votare, polițiștii și jandarmii vor fi în misiuni de protecție, atât a transportului buletinelor de vot, cât și a locurilor unde acestea vor fi depozitate”, mai arată Poliția Capitalei.

În zilele de sâmbătă și duminică au fost mobilizați și peste 200 de jandarmi și 240 de pompieri.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri