Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Poliția din Paris pregătită să intervină în forță, sâmbătă, dacă protestul 'vestelor galbene' degenerează

paris proteste

Poliţia din Paris va fi mobilizată sâmbătă pentru orice potenţială repetare a violenţelor de la protestele de săptămâna trecută ale mişcării ''Vestele Galbene'', a anunţat şeful poliţiei din capitala Franţei, Michel Delpuech, relatează DPA, relatează agerpres.ro.

citește și: Detalii neștiute scoase la suprafață: Avere uriașă pentru noua șefă CSM!

Vehicule blindate ale jandarmeriei vor fi desfăşurate din nou, alături de un număr mare de unităţi mobile pentru a interveni acolo unde ar putea apărea probleme, a declarat vineri Delpuech la postul de radio RTL.

Însă Delpuech a spus că multe obiective turistice care au fost închise la protestele de săptămâna trecută, inclusiv marile muzee, vor rămâne deschise sâmbătă, la fel ca marile magazine. Turnul Eiffel ar urma de asemenea să fie deschis sâmbătă.

Guvernul a făcut apel la membrii acestei mişcări fără lideri, care cere reduceri de taxe şi creşteri salariale, să nu mai iasă în stradă în această săptămână, după ce patru persoane au murit în urma atacului terorist de marţi de la Târgul de Crăciun din Strasbourg.

Ministrul de interne Christophe Castaner a făcut apel la un "act de responsabilitate" în locul a ceea ce protestatarii numesc ''Actul 5'' al mişcării lor, ajunsă în al cincilea weekend.

"Ieri am fost pe străzile din Strasbourg, am văzut poporul francez aplaudând forţele de securitate. Iar mâine se vor arunca pietre asupra lor? Şi vom lăsa să se întâmple asta? Resping asta", a spus Castaner la postul de radio Europe1.

La protestele de săptămâna trecută, peste 1.700 de persoane au fost arestate în întreaga ţară, iar conform mass-media locale peste 200 de persoane au fost rănite. La Paris, Bordeaux şi Toulouse au avut loc ciocniri între protestatari şi poliţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.