Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Politehnica Iaşi a învins FC Hermannstadt, scor 1-0, în Liga I

Politehnica Iaşi a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 30-a a Ligii I de fotbal.

Doru Popadiuc (11) a marcat singurul gol al partidei, cu un şut la colţul lung, la cinci minute de la intrarea sa pe gazon, potrivit agerpres.ro.

Poli Iaşi a ratat un penalty în min. 66, prin muntenegreanul Uros Djuranovic, al cărui şut a fost apărat de Cristiano Figueiredo. Djuranovic a mai avut două ocazii bune faţă în faţă cu Cristiano în acest meci. Lovitura de pedeapsă a fost acordată după o intervenţie întârziată a portarului portughez la un duel aerian cu Răzvan Popa.

Sibienii au avut o bară pe final, prin croatul Drazen Bagaric (79).

Cele două formaţii vor începe play-out-ul de pe ultimele poziţii, cu 13 puncte fiecare (ieşenii vor beneficia de rotunjire).

Poli Iaşi a câştigat ultimele două meciuri de acasă, iar sibienii veneau şi ei după o victorie pe teren propriu, 4-1 cu FC Argeş.

Poli Iaşi s-a impus şi în tur, cu acelaşi scor, 1-0.

CSM Politehnica Iaşi - AFC Hermannstadt 1-0 (1-0), Stadion "Emil Alexandrescu" - Iaşi

A marcat: Doru Popadiuc (11).

Uros Djuranovic (Poli Iaşi) a ratat un penalty în min. 66 (a apărat Cristiano Figueiredo).

Arbitru: Florin Mihai Marcu (Oradea); arbitri asistenţi: Ciprian Florin Danşa (Satu Mare), Ferencz Tunyogi (Zalău); arbitru de rezervă: Rareş George Vidican (Satu Mare)

Observatori: Ioan Onicaş (Zalău) - CCA, Octavian Goga (Braşov) - LPF

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.