Poliția a deschis un DOSAR PENAL după ce George Simion a intrat în Primăria Timișoara

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 14-01-2022

Actualizat: 14-01-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Inspectoralul de Poliţie al Judeţului Timiş anunţă, vineri, că a deschis dosar penal, după ce un grup de membri şi simpatizanţi ai AUR, alături de liderul partidului, George Simion, au pătruns în sediul Primăriei Timişoara scandând lozinci şi cerând audienţă la primarul Dominic Fritz. Edilul a cerut tragerea la răspundere a celor care au pătruns în sediul instituţiei, informează News.ro.

Vezi și: Jandarmeria Română scrie AMENZI după ce George Simion și membrii AUR AU CĂLCAT Primăria Timișoarei

Poliţiştii s-au sesizat din oficiu, anunţă reprezentanţii IPJ Timiş.

”Cu privire la incidentul care a avut loc în incinta Primăriei municipiului Timişoara, vă comunicăm ca poliţiştii timişoreni s-au sesizat din oficiu şi au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violarea sediului profesional, în care se efectuează cercetări sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, pentra stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor”, transmite IPJ Timiş.

Vezi și: VIDEO - Momentul în care George Simion intră în Primăria Timișoara: 'Venim să-l trezim puțin pe domnul Fritz!'

Zeci de membrii şi simpatizanţi AUR, în frunte cu George Simion, au intrat în sediul Primăriei Timişoara şi au scandat sloganuri precum ”Herr Fritz, nu uita, Timişoara nu-i a ta”, ”Ruşine să vă fie” sau ”Să vină afară”.

Vezi și: Dominic Fritz a EXPLODAT după descinderea lui Simion: O bandă adusă cu autocarul! E inadmisibil că Jandarmeria și Poliția Locală au asistat impasibile

Primarul Dominic Fritz a reacţionat în urma incidentului şi a declarat că nu îl intimidează aceste violenţe anti-democratice.

George Simion, liderul AUR, se află în judeţul Timiş cu o caravană. Acesta are în program mai multe întâlniri cu membri şi simpatizanţi ai partidului său în mai multe localităţi din judeţ, în zilele următoare. Sâmbătă, la ora 10.00 are programată o conferinţă de presă.

Liderul AUR George Simion a descins, astăzi, în Primăria Timișoara. Alături de zeci de protestatari și membri de partid, George Simion a intrat în Primăria Timișoara, deși nefiind vaccinat în mod normal nu ar fi trebuit să aibă acces.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri