Autorităţile din Belgia îşi propun să crească "diversitatea" în rândurile poliţiei în comunităţile unde trăiesc un număr important de imigranţi, măsură considerată crucială pentru a putea îmbunătăţi colectarea de informaţii şi a ţine sub control radicalizarea, relatează Reuters, potrivit agerpres.
Marţi, în ajunul comemorării atentatelor teroriste de la Bruxelles de la 22 martie 2016, soldate cu 32 de morţi şi sute de răniţi, premierul belgian Charles Michel a declarat pentru Reuters că Belgia este "foarte hotărâtă" să recruteze o forţă de poliţie care să reflecte mai bine diversitatea populaţiei.
EXPLOZII puternice în Nigeria. Patru morţi şi 18 răniţi
Într-o ţară unde nu există statistici bazate pe religie sau rasă, cercetători independenţi estimează că 7% din populaţie este musulmană, procent care creşte însă la 45%, de exemplu, în cartierul bruxellez Molenbeek, unde a locuit unul din suspecţii cheie din atacurile de la Paris din noiembrie 2015.
Capitala belgiană este considerată de altfel a avea cea mai ridicată rată din Europa în ce priveşte recrutarea de adepţi ai unor grupări cum este Statul Islamic. Cel puţin 422 de persoane au plecat din Bruxelles pentru a se alătura luptelor din Siria şi Irak, a indicat cercetătorul Pieter Van Ostaeyen.
În ianuarie, în oraşul Anvers, unde aproape jumătate dintre locuitori provin din imigraţie, a fost lansat un program pilot pentru a recruta ofiţeri de poliţie din plan local, şi în special dintre cei cu origini în imigraţie, fără a mai trece examenul solicitat la nivel federal. Poliţia din oraş a primit peste 1000 de aplicaţii, iar din cei 30 selectaţi şase provin din imigraţie, ceea ce înseamnă proporţional mai mult decât dublu decât în actuala forţă de poliţie din Anvers. Dacă acest program va avea succes, ar putea fi implementat în întreaga Belgie.
Coaliţia internaţională a bombardat un centru de refugiaţi din Siria. 33 de civili au pierit
Pe de altă parte, mai ales după atentatele de anul trecut de la Bruxelles, organizaţii pentru drepturile omului, inclusiv ONU şi instituţia publică de specialitate din Belgia, sunt îngrijorate de creşterea numărului de plângeri privind abuzuri ale poliţiei legate de o intensificare a rasismului în urma atacurilor. Potrivit Human Rights Watch, din februarie până în noiembrie 2016 s-au înregistrat peste 20 de cazuri de abuzuri cu motivaţie rasială din partea poliţiei.
Poliţiştii musulmani resimt la rândul lor aceste presiuni. Un grup de astfel de poliţişti s-au plâns anul trecut într-o scrisoare deschisă că unii colegi le pun la îndoială loialitatea, cu toate că ei se simt şi mai expuşi atacurilor din partea militanţilor Statului Islamic. "Rasismul este instituţional, este devastator", a afirmat un ofiţer de poliţie musulman de rang superior.
Comentează