Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Poliția de Frontieră a suplimentat personalul și numărul punctelor de control

Poliția de Frontieră anunță că a suplimentat personalul și numărul punctelor de control în perioada dinaintea Paștelor.

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, măsurile luate în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, când este o posibilă creştere a valorilor de trafic în punctele importante de trecere a frontierei, au ca scop reducerea timpului de aşteptare şi fluidizarea traficului, potrivit mediafax.ro.

Astfel, au fost dispuse măsuri de suplimentare a personalului până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, dar și suplimentarea arterelor de control în funcţie de dinamica valorilor de trafic.

Zilnic, aproximativ 4.000 poliţişti de frontieră desfăşoară, în această perioadă, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.

De asemenea, Poliția de Frontieră a anunțat că au fost contactate autoritățile statelor vecine în vederea stabilirii unor măsuri comune, în baza protocoalelor bilaterale, astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare cu operativitate.

Polițiștii amentesc că după realizarea controlului de frontieră, pe sensul de intrare în țară, participanții la trafic sunt preluați de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică aflați în puncte pentru efectuarea triajului epidemiologic.

Poliția de Frontieră estimează că cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la frontiera cu Ungaria, sens în care recomandă tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se evite apariţia aglomerărilor.

La frontiera româno-ungară sunt deschise 10 puncte de trecere cu specific rutier pentru categoriile de mijloace de transport, astfel:.

pe raza jud. Arad: P.T.F. Nădlac – Nagylak, P.T.F. Nădlac II – Csanadpalota, P.T.F. Turnu – Batonnya, P.T.F. Vărşand – Gyula

pe raza jud. Bihor: P.T.F. Salonta – Mehkerek, P.T.F. Borş – Artand, P.T.F. Borş II – Nagykzreky, P.T.F. Valea lui Mihai - Nyirabrany;

pe raza jud. Satu Mare: P.T.F. Urziceni – Vallaj şi P.T.F. Petea - Csengersima.

„O situație aparte se înregistrează în ceea ce privește traficul de mărfuri deoarece, în preajma sărbătorilor, numărul mijloacelor de transport marfă crește ca urmare a intensificării comerțului din această perioadă. Precizam că, şi pentru această categorie de mijloace de transport, este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei, în limita configuraţiei acestora, iar în funcţie de trafic, sunt suplimentate arterele de control şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, astfel încât formalitățile de frontieră să se efectueze cu operativitate”, se mai arată în comunicat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.