Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Poliţia din Constanţa a deschis dosar penal pentru vandalizarea unui cort de campanie al USR

ciocanel judecator

Poliţiştii constănţeni au deschis, marţi, un dosar de cercetare penală in rem ca urmare a unei sesizări formulată de reprezentanţii filialei Constanţa a partidului Uniunea Salvaţi România (USR), care au reclamat vandalizarea unui cort de campanie pentru colectarea de semnături de susţinere a iniţiativei cetăţeneşti "Fără penali în funcţii publice", informează purtătorul de cuvânt al IPJ, Cristina Vasile, conform Agerpres.

Potrivit sesizării depusă de reprezentantul USR, vandalizarea cortului de campanie amplasat leal pe domeniul public, în zona Casei de Cultură a Sindicatelor, din Constanţa, s-a petrecut în noaptea de luni, (2/3 aprilie), la câteva ore după ce filiala locală a partidului a dat publicităţii un mesaj mobilizator al unuia dintre semnatarii iniţiativei "Fără Penali în funcţii publice", un octogenar care şi-ar fi exprimat dorinţa ca tinerii să se implice cât mai mult în mersul înainte al societăţii româneşti.

Poliţia a anunţat că strânge probe şi vizionează imagini înregistrate de camerele de supraveghere din zonă pentru a-i identifica pe eventualii vinovaţi de actele de vandalism.

Obiectivul campaniei cetăţeneşti "Fără Penali în funcţii publice" este ca până la finalul anului 2018, USR să poată înainta Parlamentului un proiect de revizuire a Constituţiei prin care să se interzică persoanelor condamnate penal la pedeapsă cu închisoarea, să candideze la alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale, dacă au săvârşit infracţiuni în mod intenţionat.

Astfel, se doreşte ca articolul 37 din Constituţie, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un al treilea alineat, cu conţinutul: "Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării".

La Constanţa, până în prezent, activiştii USR au colectat peste 600 de semnături pentru susţinerea iniţiativei "Fără Penali în funcţii publice".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.