Poliția l-a prins în flagrant pe un șofer dintr-o instituție publică: el lua mită 2.500 de lei pentru ajutorul dat unei alte persoane

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 15-09-2020

Actualizat: 15-09-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un șofer angajat într-o instituție publică din orașul Panciu, județul Vrancea, a fost prins în flagrant în timp ce lua mită de la o persoană căreia îi promisese că îi va aranja angajarea ca șofer într-o instituție de stat, relatează Mediafax.

Polițiștii din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vrancea, împreună cu polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea – Poliţia oraşului Panciu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, au prins în flagrant o persoană din oraşul Panciu, șofer în cadrul unei instituții publice locale, după ce a primit suma de 2.500 de lei de la o altă persoană, denunțător în cauză.

„Suspectul i-a promis denunţătorului că îşi va exercita influenţa pe lângă persoane cu putere de decizie din cadrul unei societăți comerciale aflate în subordinea directă a Consiliului Local Panciu, cu scopul de a-i facilita angajarea pe un post de conducător auto în cadrul acestei societăţi”, spun reprezentanții DGA Vrancea.

Citește și: Selly, UMILIT de Dorian Popa: actorul și-a publicat veniturile din Youtube .

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri