Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Politica omoară fotbalul și îl trage după ea la vale

Cum după orice dezastru, primul lucru aflat pe ordinea de zi e identificarea vinovaților, același lucru se întâmplă și după dezamăgirea de la Campionatul European.

Unii dau în Iordănescu, alții aruncă cu pietre în jucători, unii înjură Federația iar alții lovesc în toți cei amintiți. În schimb, nu prea s-a vorbit în spațiul public de pandemia politicului corupt, care, întinzându-și tentaculele în toate domeniile, a ajuns, iată, să atingă și sportul rege din România. Acest lucru nu se întâmplă de ieri, de azi, dar rezultatele acestui mix bolnăvicios încep să iasă la suprafață din ce în ce mai des în ultima perioadă, prin bunăvoința DNA.

Cu delapidări, trafic de influență, abuz în serviciu, dare, luare de mită și alte asemenea, politicul a făcut ce-a vrut din sport în general și din fotbal în special.

Rapid București, Petrolul Ploiești, ASA Târgu Mureș, Politehnica Timișoara, sunt doar câteva dintre echipele de fotbal  schingiuite total sau parțial de către politic.

Prin sponsorizări pe hârtie din bani publici, prin procente rezervate din jucătorii vânduți, printr-o mafie totală în centrele de copii și juniori, echipele românești de fotbal au devenit incapabile în a asigura o plajă solidă de selecție pentru prima reprezentativă.

Sponsorizările nu ajung în infrastructură și echipă. Procente importante din vânzarea jucătorilor uită drumul spre conturile oficiale ale echipei, pierzându-se prin conturi străine. La juniori sunt promovați fii și nepoți, copiii cu adevărat talentați simțindu-și visele prăbușite sub greutatea fondurilor necesare performanței. Unii mai cu noroc le suportă până se trezesc „ținuți acasă” pe nedrept, locurile în echipă fiindu-le furate de către acei fii și nepoți. Părinții prea plini de grijile zilnice nu fac scandal pentru visul copilului, hotărăsc simplu să nu se mai lupte cu morile de vânt. Încetează din a susține financiar micii fotbaliști în devenire. Iată, astfel, o modalitate prin care se pierd talente.

Cei mai norocoși rezistă și ajung profesioniști. Aici, altă mâncare de pește. Crește miza, crește și corupția. Selecțiile la echipele naționale nu sunt făcute altfel decât la echipele de club. Poate, doar într-un procent mai mic și pe bani mult mai mulți. La prima reprezentativă, față de echipele de club, nu poți ocupa 5-7 locuri cu exponate pe care aproape că scrie „vânzare accelerată” ca pe produsele din supermarketuri, dar 2-3 locuri, hai că se poate. Iată, astfel, o modalitate prin care se pierd fotbaliști.

Așa a ajuns Alexandru Pițurcă, legitimat la echipa Hazar Lankaran din Azerbaidjan, să joace în trecut pentru prima echipă a Stelei București și chiar să facă parte din loturile naționalei. Și așa a ajuns Ștefan Radu, căpitan al echipei Lazio Roma, să refuze convocările primei reprezentative.

Poate ca o radiografie a ceea ce înseamnă capacitatea țării noastre de a identifica și crește tineri valoroși, România a avut al patrulea cel mai bătrân lot de la Campionatul European, cu media de vârstă de 28.7 ani.

Cătălin Cherecheș, Gheorghe Ciuhandu, Andrei Volosevici, Dorin Florea, sunt doar câțiva dintre politicienii-baroni locali care au ucis fotbalul în zonele pe care le „patronează” și care sunt anchetați în momentul de față de DNA. La nivel național, Mitică Dragomir și Mircea Sandu tocmai ce au primit câte trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul dezafilierii Universității Craiova. Aceste lucruri vorbesc de la sine despre fenomenul fotbalului, omorât de politic. Și dacă nu era de ajuns, mai jos puteți găsi un mesaj afișat în urmă cu două zile de ultrașii echipei Rapid București, intrată de curând în faliment, printr-un mecanism mai complicat decât metroul din Paris.

24 de ani la putere
zero rezultate internaționale
Dosare penale
Stadioane goale
Cluburi falimentare
Manevre la televizare
Delapidare
Răzvănel e apă de ploaie
Gașca e tot în foame
Fotbalul nostru moare
Oameni și “rege” fără onoare
2020 următoarea lor salvare
Să nu vă iasă e dorința cea mai mare
Noi pentru asta vom lupta, pana la ultima suflare!

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.