Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Analiza: Politica pentru românii de pretutindeni nu trebuie să aibă culoare politică, aceasta trebuie să fie una singură, clară, unitară, eficientă!

Victor Ionescu

Românii de pretutindeni nu se implică foarte mult în politica locală din țara în care locuiesc, fie că vorbim de nivel de regiune, oraș sau comună. Din păcate. De-a lungul timpului, un număr foarte mic de români au reușit să acceadă la diferite funcții alese, cauzele fiind multiple și discutabile. Aici vorbim fie despre lipsa de interes a acestora față de politică, în general, sau față de politica locală, (iar convingerile vin din motive ce țin de imaginea în general a politicienilor), fie din lipsa de informație utilă și corectă, ori vorbim de alți factori externi determinanți.

Ca bun cunoscător al diasporei și al comunităților istorice, implicat în această arie de peste 15 ani, știu că un lucru este cert: avem comunități de români foarte mari (peste 5,5 milioane de români în diaspora și 4,5 milioane de români în comunitățile istorice), care ar putea să joace un rol deosebit de important pentru comunitățile respective, din țările de adopție, influențând politicile locale. Ne dorim mișcare, schimbare, acțiune, însă așteptăm ca alți decidenți politici să ia măsurile necesare și pentru noi. Nu este suficient ca românii să activeze doar în zona societății civile, ci aceștia trebuie să se implice și în zona politică. Politica decide indiferent de nivel, național sau local, este factor decident, inclusiv pentru comunitățile de români ce trăiesc în diferitele țări din afara granițelor patriei-mamă. Din pacate, nefiind prezenți în zona politică, de multe ori intervine divizarea comunităților, din considerente mai mult sau mai puțin importante, care a dus cumva la existența unui curent comun pentru implicarea/ neimplicarea în politica statului adoptiv. Se intrevad unele locuri și sunt de apreciat românii care încearcă și se zbat să întrepătrundă zona politică, chiar ținând piept piedicilor venite din partea conaționalilor.

Partidele politice din România, Guvernul, dar și celelalte instituții abilitate, ar trebui să se implice mult mai mult, tocmai pentru a le oferi suportul necesar formării, pregătirii, susținându-i prin intermedierea discuțiilor cu factorii locali din țările respective, aducând un plus valoare încrederii comunităților de români. A doua Românie, așa cum mai este denumită Diaspora, are nevoie cu siguranță de un pact național, pentru a putea fi reprezentată pe plan local, indiferent de culoarea politică. Bucureștiul ar trebui să susțină la unison proiecte de anvergură, de pregătire a celor care doresc să urmeze o cariera politică în țările în care s-au relocat, stabilindu-și toate pârghiile legale.

Astfel, drepturile românilor de pretutindeni vor fi mai ușor conturate și apărate, dacă aceștia vor fi reprezentanți exact în instituțiile care trebuie să îi protejeze. Este timpul să începem să recreăm, să fim exemplu, să fim activi și uniți. Imaginea României în străinătate va crește în acest fel, prin toți cei care vor reusi în politica locală, devenind adevărați ambasadori ai țării noastre, pentru că politica pentru românii de pretutindeni nu trebuie să aibă culoare politică, aceasta trebuie să fie una singură, clară, unitară, eficientă.

un comentariu de, Victor Ionescu, Expert politici diaspora

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.