Poliţiştii anunţă un succes major: Au recuperat o icoană de mii de euro

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 26-08-2017

Actualizat: 26-08-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliţiei Române au recuperat o icoană pe lemn, din secolul XVIII, în valoare de aproape 5.000 de euro, care face parte din patrimoniul cultural naţional şi care ar fi fost sustrasă dintr-o locuinţă din Bucureşti, a informat sâmbătă IGPR. 

Potrivit sursei citate, icoana, care poartă numele de "Sinaxa Sfinţilor Arhangheli', a fost recuperată la data de 16 august a.c.

Vezi şi: Prognoza METEO: Cum va fi vremea în ultimul weekend de vară

Vezi şi: Liviu Dragnea i-a convocat pe Mihai Tudose şi miniştrii PSD, în weekend. Deciziile MAJORE se vor lua în Deltă / surse

Pe obiectul de cult, cu dimensiunea de 42,5 x 51 cm, sunt reprezentate două registre verticale cu câte şase apostoli şi cinci registre orizontale cu praznice împărăteşti şi sfinţi. Valoarea de catalog a icoanei este de aproximativ 5.000 de euro. 

Potrivit surse citate, bunul, susceptibil a face parte din patrimoniul cultural naţional, ar fi fost sustras dintr-o locuinţă din municipiul Bucureşti. 

Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri