Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Polițiștii au aplicat peste 100 de sancţiuni la controalele privind respectarea măsurilor anti-COVID

O societate comercială care a fost depistată, în urma controalelor efectuate duminică, nerespectând măsurile de protecţie împotriva răspândirii COVID-19, a fost sancţionată contravenţional, fiind date, totodată, alte aproape 100 de sancţiuni, inclusiv pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.

Potrivit unui comunicat remis luni, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, în ultimele 24 de ore s-au desfăşurat activităţi de verificare în zonele aglomerate, centrele comerciale, pieţe, târguri şi terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, potrivit agerpres.ro.

Citește și: EXCLUSIV VIDEO Cutremur major în Poliție! Scandal fără precedent: Mașini care circulă fără ITP valabil

La acţiunile de control, desfăşurate sub autoritatea Instituţiei Prefectului, au participat poliţişti, jandarmi, poliţişti locali, precum şi reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcţiei de Sănătate Publică şi de la Protecţia Consumatorului.

La nivelul judeţului Braşov, au fost verificate 211 de societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate, un operator economic fiind depistat nerespectând măsurile de diminuare a impactului riscurilor, conform Legii 55/2020, acesta fiind sancţionat contravenţional.

De asemenea, au fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, 37 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor OUG nr. 195/2002 şi 47 sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, valoarea totală a amenzilor fiind de peste 36.000 lei.

Citește și: Rareș Bogdan a izbucnit: Gata cu capul plecat, România trebuie să stea în primul rând în Europa

Acţiuni similare au avut loc sâmbătă, când au fost verificate 149 de societăţi comerciale, persoane fizice autorizate şi aproximativ 900 de persoane, şase operatori economici fiind depistaţi nerespectând măsurile de diminuare a impactului riscurilor, conform Legii 55/2020, şi sancţionate contravenţional.

De asemenea, au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, 76 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor OUG. nr. 195/2002 şi 37 sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, valoarea totală a amenzilor fiind de aproximativ 60.500 lei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.