Poliţiştii au deschis dosar pentru vătămare corporală în cazul accidentului de la Călimăneşti soldat cu şapte răniţi

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 04-07-2022

Actualizat: 04-07-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Potrivit autorităţilor vâlcene, cele şapte victime se aflau în zonă pentru a cerceta un alt eveniment rutier produs cu aproape două ore înainte de şoferul unui autocamion, care a pierdut controlul asupra volanului şi a intrat într-un stâlp de pe marginea drumului.

"Din primele verificări efectuate, a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 49 de ani, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 7 CC, din motive tehnice, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp. În timp ce se efectuau cercetările la faţa locului, o garnitură de tren a acroşat o linie electrică şi a agăţat un cablu care a rănit şapte persoane, dintre care un elev de poliţie. Patru persoane rănite grav au fost transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale", a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălina Cimpoeru.

Reprezentanta Poliţiei Vâlcea a precizat că victimele transportate la spital sunt stabile, printre acestea fiind şi elevul aflat în practică la IPJ Vâlcea.

Purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger, a declarat că unul dintre răniţi este în stare gravă, altul are un traumatism cranio-cerebral, altul la un picior, iar celălalt este rănit la şold.

Traficul rutier pe centura ocolitoare a staţiunii Călimăneşti a fost blocat circa patru ore pentru a permite autorităţilor să intervină pentru preluarea victimelor şi efectuarea cercetărilor necesare stabilirii împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri