Poliţiştii de frontieră români au depistat 15 cetăţeni străini care încercau să treacă ilegal în Ungaria, pe la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, conform Agerpres.
Potrivit unui comunicat transmis marţi de Poliţia de Frontieră Română, tentativele de trecere frauduloasă a frontierei au avut loc în ultimele două zile.
"În data de 25.04.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, textile pentru o societate comercială din Germania. În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, nouă cetăţeni străini", se arată în comunicat.
În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că aceste nouă persoane sunt cetăţeni din Siria şi Turcia.
O altă tentativă de trecere a frontierei pe la Nădlac II s-a înregistrat în cursul zilei de duminică, atunci când şase persoane care se deplasau pe jos au fost observate la 10 metri de graniţă.
"Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetăţeni din Camerun, Nigeria şi Congo, solicitanţi de azil în ţara noastră", se precizează în comunicat.
În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizarea lor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Poliţiştii de frontieră români au depistat 15 cetăţeni străini care încercau să treacă ilegal în Ungaria, pe la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II
București
9°C
Articole Similare

395
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
395

441
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
441

23
O treime dintre români se tem că nu vor avea suficiente venituri la pensie (analiză)
23

3.029
Se conturează o ipoteză în cazul medicului ucis: anchetatorii suspectează că autorul ar putea fi o femeie, dar polițiștii au mai multe variante în lucru
3.029

1.992
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
1.992

41
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit în Capela Tinerilor și a predicat despre Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca
41

3.403
Drumul scurt dintre audieri și ștreang: Un tânăr din Iași a murit la scurt timp după ce a fost audiat într-un caz vechi de 10 ani
3.403

54
Cal legat și abandonat, fără apă şi hrană, salvat de poliţişti într-o intervenţie de urgenţă
54

6.785
Moment astrologic rar: 'Luna Roz' activează energia succesului - 5 zodii dau lovitura în aprilie
6.785

2.475
FOTO Cine este procurorul Rareș Stan, omul-cheie din dosarul tezaurului de la Coțofenești. A instrumentat cazuri grele
2.475

58
Poliţist lovit în cap în timpul unei intervenţii
58

67
Opt persoane reţinute în urma percheziţiilor într-un caz cu infracţiuni silvice
67

2.488
Activistul '#rezist' Cristian Dide, în centrul unui caz atipic: droguri cumpărate 'din spirit civic' și trimise la DIICOT! Prietenul l-a denunțat
2.488
















Comentează