Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Polițiștii din Satu Mare propun închiderea unui bar unde a avut loc o petrecere privată

politisti verificari club

Autoritățile dintr-o localitate din județul Satu Mare ar putea închide temporar un bar unde a avut loc o petrecere privată. Propunerea privind suspendarea activității vine de la polițiștii care au întrerupt petrecerea și i-au amendat pe participanți și pe organizatori, relatează Mediafax.

Incidentul a avut loc în localitatea Stana. Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Beltiug au stabilit faptul că într-un bar a avut loc un eveniment privat, la care au participat membrii unei familii.

Administratorul barului a fost amendat cu 2.000 de lei, iar alte 11 persoane, membri ai familiei administratorului au primit amenzi în valoare totală de peste 5.500 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Citeste si: VIDEO - Tulburări puternice în Armenia, după capitularea rușinoasă: Președintele Parlamentului a fost SNOPIT în bătaie

Totodată, polițiștii au înaintat o propunere către administrația publică locală care a eliberat autorizația de funcționare a societății comerciale, în vederea suspendării activității acesteia pentru o perioada de trei luni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.